Proiect: Stimulente financiare elevilor care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat
Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect privind acordarea, și în acest an, de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024.
Propunerea este ca fiecare elev care a luat media 10 la Evaluarea Națională să primească 2.000 de lei iar cei care au luat media maximă la Bacalaureat 5.000 de lei, aceleași sume din 2022.
Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice pe adresa de e-mail alina.dumitrascu@edu.gov.ro.
Lista beneficiarilor stimulentelor financiare și modalitatea de acordare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului educației. Anul trecut acest lucru s-a întâmplat în luna august.
Potrivit proiectului pus în consultare:
„Art. 1. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 2.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obținut media 10 la evaluarea națională, sesiunea 2024.
Art. 2. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 5.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024.”
“Anul acesta 80 absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de bacalaureat (58 la examenul național bacalaureat, 1 la sesiunea specială și 21 la examenul de bacalaureat german), sesiunea iunie-iulie 2024, iar 74 absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la Evaluarea Națională”, arată cifrele Ministerului Educației.
Anul acesta a fost cel mai mic număr de medii de 10 din 2014.
Dana PĂUNE