Progresiștii roșioreni au oferit flori femeilor, de ziua lor

Cu ocazia zilei de 8 martie, organizația municipală a UNPR Roșiorii de Vede, în frunte cu noua echipă de conducere alcătuită din profesorul George Enache, președinte, avocat Cosmin Nicolescu și economist Ionela Florea, a împărțit flori tuturor doamnelor și domnișoarelor care au trecut prin Piața Centrală a municipiului.

Alături de ei s-a aflat și Samuel Calotă, vicepreședinte al Organizației județene a UNPR.

Cu această ocazie, reprezentanții progresiștilor roșioreni au purtat discuții cu cetățenii privind problemele cu care se confruntă din punct de vedere cetățenesc și al gospodăririi municipiului, și le-au notat pe cele mai importante, pentru a le analiza și propune soluții.

Și cu acest prilej, UNPR Roșiorii de Vede s-a dovedit a fi o echipă deschisă spre dialogul cu cetățenii și decisă să schimbe ceva în municipiu, având ca țintă doar interesul cetățenilor.

Șt.B.