Prins în flagrant în timp ce încerca să vândă o armă letală! Bărbat reținut de polițiști la Roșiori de Vede
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman, după ce a fost prins în flagrant delict în timp ce încerca să vândă o armă letală supusă autorizării, în municipiul Roșiori de Vede.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, incidentul a avut loc în data de 13 iulie, când oamenii legii au organizat și desfășurat o acțiune în urma căreia l-au surprins pe suspect în momentul în care ar fi încercat să înstrăineze arma.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii bărbatului, acesta fiind cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Ancheta este în plină desfășurare, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost deținută și urma să fie comercializată arma letală.
Autoritățile reamintesc că deținerea, comercializarea sau transferul armelor letale fără respectarea prevederilor legale reprezintă infracțiuni grave și sunt sancționate conform legislației în vigoare.
Mircea OLTEANU