Prins fără permis și cu acte false

Un șofer din Teleorman s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volanul unui autoturism deși nu avea acest drept. Mai mult decât atât, acesta a prezentat un permis de conducere fals.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zimnicea au reținut un bărbat în vârstă de 44 de ani din comuna Conțești, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și uz de fals.

Activitatea infracțională reținută în sarcina acestuia constă în aceea că, la data de 27.02.2021 a condus un autoturism pe DJ 506, pe raza comunei Bragadiru, fără a poseda permis de conducere, iar la controlul efectuat de către polițiști (pentru depășirea regimului legal de viteză) a prezentat un permis de conducere despre care s-a constatat că nu este emis de S.R.P.C.I.V. Teleorman, așa cum reiese din conținutul acestuia.

Fiind în continuarea cercetărilor, la data de 16.04.2021, față de bărbatul în vârstă de 44 de ani din comuna Conțești a fost dispusă măsura reținerii, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Teleorman.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

C.DUMITRACHE