Prins cu o armă de vânătoare

Un tânăr de 34 de ani a fost prins cu o armă de vânătoare. Acesta o deținea ilegal.

La data de 20.02.2018, între orele 06:00-12:00, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat şi executat o acţiune pe linia respectării prevederilor articolului 342 din Codul Penal, Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi Legea 407/2006 modificată, privind protecţia fondului cinegetic, în zona localităţilor Alexandria-Videle-Poeni. Cu acest prilej a fost identificat un bărbat în vârstă de 34 de ani din Videle care deținea la domiciliu o armă cu aer comprimat, calibrul 4,5 mm.

Arma era deţinută ilegal, motiv pentru care a fost ridicată în vederea confiscării, în cauză efectuându-se cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor”. Parchetul urmează să propună o soluție în acest caz.

C.D.