Principalele activități realizate de ITM Teleorman în semestrul I 2024

În conformitate cu programul Cadru De Acțiuni pe anul 2024, ITM Teleorman a realizat un număr total de 481 de controale, 318 controale de fond și 301 controale având ca obiectiv și legi speciale. Au fost constatate contravenții la un număr de 68 de angajatori și au fost aplicate 91 de sancțiuni dintre care 53 de amenzi în valoare de 593.700 lei și un număr de 37 de avertismente.

Contravențiile sancționate au avut în principal ca obiect faptele prevăzute de art. 260.al. 1 din Lg. 53/2003 R privind primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, netransmiterea registrului general de evidență a salariaților la ITM și a modificărilor ulterioare intervenite în acesta și de asemenea nerespectarea prevederilor legale privind timpul de lucru și timpul de odihnă, respectiv nerespectarea prevederilor legale privind repausul

săptămânal și munca suplimentară.

Acțiunile de control în domeniul relațiilor de muncă au fost, în principal, de tipul controale de fond și tip campanie și controale tematice care vizează respectarea legislației muncii prin controlul aplicării legilor specifice.

În ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, numărul de unități controlate a fost de 508, iar numărul de controale efectuate 500. Activitatea compartimentului securitate și sănătate în muncă se desfășoară pe baza programului de acțiuni al ITM Teleorman, care conține obiective concrete menite să conducă la respectarea legislației în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și realizarea sarcinilor primite pe parcurs de la Inspecția Muncii.

Numărul total de accidente comunicate către ITM în primele 6 luni din 2024 este de 44, dintre care accidente ușoare 20, mortale 3, accidente ce au provocat incapacitate temporară de muncă 5, un accident colectiv și un accident încadrat în grad de invaliditate.

Andreea MOROMETE

Despre autor