Primarii teleormăneni nu se dezmint – Dezinteres maxim în ceea ce priveşte achiziţionarea tancurilor de răcire a laptelui
Pentru a veni în sprijinul crescătorilor de animale care deţin între unu şi cinci vaci de lapte ca să rămână în piaţă şi după introducerea, de la 1 ianuarie 2014, a interdicţiei de a mai putea comercializa laptele neconform, Guvernul României a emis Hotărârea 859/2013 prin care se acordă acestei categorii de producători agricoli un ajutor de minimis pentru procurarea tancurilor de răcire a laptelui. Sprijinul financiar este de cinci mii de euro pentru fiecare formă asociativă a crescătorilor individuali de vaci de lapte, sumă ce trebuie să acopere costurile aferente achiziţionării şi instalării tancurilor de răcire, instruirii necesare pentru utilizarea acestora, precum şi asigurarea service-ului pentru o perioadă de 12 luni de la instalare. În scopul punerii în practică a acestei hotărâri de guvern, alături de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin intermediul căreia se asigură finanţarea, şi Direcţia Judeţeană pentru Agricultură, un rol important revine celor 97 de primării din j
udeţ. Conducerile primăriilor le-a revenit misiunea de a explica crescătorilor de vaci de lapte necesitatea organizării lor în forme asociative pentru a putea primi ajutorul de minimis pentru procurarea tancurilor de răcire a laptelui, punerea la dispoziţia lor a unor spaţii adecvate organizării activităţii de colectare a laptelui, precum şi sprijin în ceea ce priveşte transmiterea documentelor necesare prevăzute în metodologia de aplicare a respectivei hotărâri de guvern către Centrul Judeţean Teleorman al APIA, în termenul stabilit, respectiv până la data de 15 aprilie 2014. Din păcate, acum, când au rămas doar trei săptămâni până la termenul limită – 15 aprilie 2014 – de depunere a cererilor iniţiale la APIA, se constată că din cele 97 de localităţi teleormănene nu a venit nici-o solicitare pentru achiziţionarea tancurilor de răcire a laptelui.
Sesizată faţă de o astfel de situaţie inadmisibilă, Prefectura Teleorman, împreună cu Consiliul Judeţean Teleorman, a organizat, începând de ieri, pe zone, întâlniri cu primarii din judeţ pentru impulsionarea acţiunii de achiziţionare a tancurilor de răcire a laptelui, la acestea participând şi directorii Centrului Judeţean Teleorman al APIA, Direcţiei judeţene pentru Agricultură Teleorman şi Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman. La întâlnirea de ieri cu primarii din zona Alexandria, ţinută la sala de conferinţe a Consiliului Judeţean Teleorman, sub conducerea prefectului Daniela Carmen Dan, au fost prezenţi administratorul judeţului, Mircea Dumitrescu, directorul APIA Teleorman, Eugen Coman, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Teleorman, Aurel Petcu, şi directorul executiv al DSVSA Teleorman, Iulian Ianculescu, fiecare din aceştia subliniind ceea ce trebuie întreprins imediat, practic, dar şi din punct de vedere legal pentru ca acţiunea guvernului de acor
dare către crescătorii de vaci de lapte a ajutorului de minimis pentru procurarea tancurilor de răcire a laptelui să fie dusă la îndeplinire. Nu ştim cât de eficientă a fost acţiunea de ieri, de vreme ce respectiva întrunire “de lucru” n-a fost onorată de către toţi primarii din zona Alexandria. Urmează întâlnirile pe această temă şi cu ceilalţi primari din judeţ, după un program stabilit de Prefectura Teleorman.
Toţi crescătorii de vaci de lapte din judeţ care doresc să achiziţioneze tancuri de răcire a laptelui folosind ajutorul de minimis oferit de către stat au posibilitatea de a se informa detaliat cu ceea ce trebuie să întreprindă imediat adresându-se centrelor zonale ale APIA Teleorman, dar şi la sediul primărilor locale.
George ZAVERA