Prima zi de concediu medical este din nou plătită pentru unii pacienţi
Începând cu 1 iunie 2026, intră în vigoare noi prevederi privind acordarea și plata concediilor medicale, după publicarea și aplicarea prevederilor din Legea nr. 64/2026. Modificările vizează atât modul de calcul al indemnizațiilor, cât și intensificarea controalelor privind eliberarea certificatelor medicale.
Principala schimbare îi privește pe pacienții care primesc concedii medicale succesive pentru aceeași afecțiune. Potrivit noilor reguli, în cazul în care concediul medical este acordat fără întrerupere pentru același episod de boală sau pentru complicațiile acestuia, diminuarea indemnizației cu o zi se aplică o singură dată pe întreaga perioadă de incapacitate temporară de muncă, indiferent de numărul certificatelor medicale emise.
Anterior, regula privind neplata primei zile putea conduce la diminuări repetate atunci când concediul era prelungit prin mai multe certificate succesive. Noua reglementare elimină această situație și oferă o interpretare unitară a legislației.
Legea introduce și o serie de excepții. Prima zi de concediu medical rămâne plătită în cazul concediilor medicale pentru maternitate; concediilor pentru pacienții oncologici; concediilor de risc maternal; concediilor acordate bolnavilor incluși în programele naționale de sănătate; concediilor medicale acordate în regim de spitalizare.
Autoritățile susțin că aceste excepții au fost introduse pentru a proteja persoanele care urmează tratamente de lungă durată sau se află în situații medicale deosebite.
În paralel cu modificările privind plata indemnizațiilor, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și casele județene de asigurări vor putea desfășura controale mai riguroase asupra modului în care sunt acordate concediile medicale. Verificările vor urmări respectarea condițiilor legale de eliberare a certificatelor și corectitudinea documentelor întocmite de medici.
În cazul în care sunt constatate nereguli, beneficiarii pot pierde dreptul la indemnizația aferentă concediului medical, iar medicii care au emis documentele pot fi supuși verificărilor administrative prevăzute de lege.
Regula generală privind neplata primei zile de concediu medical rămâne în vigoare pentru perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027. Totuși, de la 1 iunie 2026, pentru concediile acordate fără întrerupere pentru aceeași boală, diminuarea se aplică o singură dată, iar categoriile exceptate beneficiază în continuare de plata integrală a primei zile.
Noile măsuri urmăresc, potrivit autorităților, o aplicare mai echitabilă a sistemului de concedii medicale și reducerea situațiilor în care pacienții sunt afectați financiar de prelungirea tratamentului pentru aceeași afecțiune.
Adriana VENE