Prima bornă Via Danubiana a fost amplasată la Islaz

La Islaz, în județul Teleorman, se află gura de vărsare a Oltului în Dunăre. De aici, într-un peisaj spectaculos, cele două râuri o iau la vale nedespărțite.

Sâmbătă, 11 octombrie, acest loc a fost martorul unui moment deosebit: dezvăluirea primei borne Via Danubiana din județul Teleorman, amplasată pe Plaja Gura Oltului.

Evenimentul face parte din proiectul de dezvoltare a traseului ecoturistic Via Danubiana, al asociației MaiMultVerde, realizat cu sprijinul Lidl România și în parteneriat cu Consiliul Județean Teleorman.

„Prin acest eveniment, Islazul devine un punct de referință pe harta ecoturistică a României, iar proiectul Via Danubiana capătă o nouă dimensiune, apropiind oamenii de fluviu și de valorile sale naturale și culturale.”, se arată într-o postare pe pagina de facebook a primăriei comunei Islaz.

Via Danubiana este un traseu ecoturistic gândit de Asociația MaiMultVerde, care parcurge sectorul românesc al Dunării și are ca scop principal promovarea ecoturismului în comunitățile dunărene.

Via Danubiana își propune crearea de oportunități de valorificare sustenabilă a patrimoniului natural și cultural de către comunitățile din lungul sectorului dunărean românesc, prin marcarea traseului de 1.075 de kilometri, de la intrarea Dunării pe teritoriul României până la gurile de vărsare în Marea Neagră.

Traseul oferă călătorilor experiențe inedite, de la patrimoniul natural și cultural până la peisaje unice în Europa, precum Clisura Dunării și Cazanele Dunării, Porțile de Fier, insulele și ostroavele pe care fluviul le formează în curgerea sa prin țara noastră, Delta Dunării și spectaculoasele zone de vărsare ale fluviului în Marea Neagră.

Prin realizarea unui amplu traseu de ecoturism de-a lungul Dunării, turiștii iubitori de zone naturale vor descoperi potențialul enorm pe care zona îl oferă iar comunitățile locale vor putea beneficia de o dezvoltare economică sustenabilă.

Dana PĂUNE

 

Despre autor