Prietenia sau gânduri din scaunul cu rotile…

Cândva defineam prietenia ca pe mâna care şterge lacrima când viaţa începe să doară. Am crezut mereu în oameni şi în prietenie pentru că îmi plăcea să ofer încredere aşteptând ca ea să-mi fie întoarsă şi să se concretizeze în lucruri solide. Am rămas doar sociabil cu cei care mi-au trădat, exploatat sau neîmpărtăşit prietenia.

Astăzi am înţeles un lucru în plus, că dacă cineva ţine la tine în felul său şi nu cum ţi-ai dori nu înseamnă că nu-ţi este prieten, ci doar că e altfel. Detaliile diferenţelor sunt importante pentru a pune o bază sigură. Altfel, dispare încrederea.

Consider că prietenia este un sentiment de interdependenţă care are la bază încrederea reciprocă bazată pe ceva solid, verificabil şi care porneşte de la o similitudine între două sau mai multe persoane.

Şi mai cred că iubirea e mai presus de prietenie pentru ca amândouă se bazează pe încredere, dar ceea ce face diferenţa este că iubirea/ dragostea presupune că îl consideri pe cel de lângă tine ca făcând parte din tine.

Din nefericire, într-o zi cineva mi-a spus că în viaţă este bine să urmăm “drumul Cretei”, adică să nu ne resemnăm, dar nici să nu ne lăsăm emoţionaţi până la pierdere. Să căutăm mijlocul. Şi mai cred că avea dreptate, dar… Îmi trebuie timp. Pentru mine, “mijlocul” era legat de orice, dar nu de dragoste, prietenie, familie.

Mihail TĂNASE