Preselecție pentru căpșunari, în Spania

Teleormănenii care vor să muncească în Spania au ocazia să facă acest lucru chiar de la începutul anului viitor. La nivel naţional, sunt disponibile 800 de locuri muncă, la campania de cules căpşuni, din anul 2018, pentru persoanele apte de muncă în câmp (400 de femei și 200 de cupluri).

Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni, data estimată de angajare, 15 februarie 2018, timpul de lucru fiind de 6,5 ore pe zi/39 ore pe săptămână.

Salariul oferit este de 40,43 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile, plătibil la două săptămâni, prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt de 2% impozit pe venit şi 113 euro pentru asigurarea socială.

Cazarea este asigurată de angajator, iar muncitorul va plăti 1,6 euro/zi, pentru cheltuieli de întreţinere.

Preselecția va avea loc în luna decembrie. Înscrierea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul A.J.O.F.M. Teleorman) copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni), C.V model Europass în limba română, cazier judiciar în original din care să reiasă că nu are antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni), adeverinţă de la medicul de familie, cu mentiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă, dosar plic.

Persoanele cu domiciliul în judeţul Teleorman şi care sunt interesate de aceste oferte, trebuie să se adreseze consilierilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman, pentru a fi înregistraţi în baza de date.

C. DUMITRACHE