Preot din Teleorman, acuzat de furt
Preotul Nicu Chiriță e responsabil de Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina, ambele din Alexandria.
Preotul din Alexandria, în vârstă de 62 de ani, e acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată și delapidare cu consecințe deosebit de grave, ambele în formăcontinuată.
El este suspectat că, timp de peste cinci ani, în mod repetat, şi-a însuşit aproape cinci milioane de lei, fonduri primite de la bugetul public pentru parohiile pe care le avea în grijă, banii fiind folosiţi în interes propriu sau pentru apropiaţi.
Episcopia Alexandriei și Teleormanului a transmis, printr-un comunicat de presă, că din punct de vedere administrativ-bisericesc, acest preot a fost oprit de la cele sfinte, suspendat din funcție și trimis în judecata Consistoriului Eparhial.
Autoritățile susțin că, în perioada 2016 – 2022, preotul ar fi falsificat mai multe documente pentru justificarea unor sume de bani primite din bugetul local, respectiv național, ca sprijin financiar pentru reparații și construcții la bisericile de care este responsabil.
Polițiștii mai susțin că preotul ar fi luat diverse sume din conturile celor două parohii, prin retrageri de numerar de la bancomate și de la casieria unității bancare, și ar fi efectuat plăți pentru achiziții de bunuri și servicii în interes personal și pentru alte persoane, prejudiciul total fiind de peste 4,9 milioane de lei.
În urma administrării probatoriului, preotul a fost reţinut pentru 24 de ore. Cercetările în acest dosar continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Pavel ACHIM