Poliţiştii de proximitate i-au învăţat pe pensionari să se apere singuri împotriva infractorilor

Poliţiştii de proximitate din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman, s-au întâlnit săptămâna aceasta, miercuri, la Primăria Alexandria, cu administratorii asociaţiilor de proprietari pentru a dezbate pe marginea unui proiect ce vizează prevenirea şi combaterea criminalităţii în sistem integrat.
Proiectul, intitulat „Case singure, case sigure”, se adresează în special persoanelor vârstnice, care pot deveni victime ale răufăcătorilor, în diferite împrejurări.
Şapte din cei zece poliţişti, angajaţi în cadrul Poliţiei de Proximitate de la nivelul municipiului Alexandria, au fost prezenţi la întâlnirea de miercuri, pentru a lua la cunoştinţă, prin intermediul administratorilor de asociaţii de proprietari, despre problemele cu care se confruntă cetăţenii în ceea ce priveşte siguranţa în spaţiul public şi privat şi pentru a promova măsuri de siguranţă personală şi a face recomandări în vederea prevenirii victimizării acestora.
Alături de cms. şef Adrian Voicu, şeful Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alexandria, s-au aflat: agent şef principal Iulian Broşteanu, agent şef principal Bogdan Marian, agent şef principal Nicuşor Vasile, agent principal Dănuţ Şerban, agent principal Florea Şerban şi agent principal Horlea Cristina.
Fiecare din cei zece agenţi din cadrul Poliţiei de Proximitate au în responsabilitate câte o zonă a oraşului, unde oamenii legii au ca atribuţii medierea şi rezolvarea conflictelor în mod paşnic, informarea persoanelor vârstnice cu privire la diferitele modalităţi în care acţionează infractori, consilierea pe probleme cetăţeneşti, preluarea plângerilor făcute de vârstnici, fie telefonic, fie în scris şi, nu în ultimul rând, poliţistul de proximitate trebuie să se preocupe de soluţionarea favorabilă a acestora.
Pentru scăderea riscului victimal în rândul persoanelor vârstnice, poliţiştii de proximitate au făcut apel la administratorii de blocuri pentru identificarea persoanele vârstnice singure, ce pot deveni victime ale infractorilor, în baza căreia să existe o evidenţă a potenţialelor victime.
„Aici, ca în Vestul Sălbatic”
Când a venit rândul administratorilor de blocuri să vorbească despre problemele cu care se confruntă cetăţenii, atmosfera din sala mare de şedinţe a primăriei s-a tensionat, oarecum, majoritatea celor prezenţi fiind nemulţumiţi de comportamentul unor tineri care noapte de noapte se adună la scările de bloc şi deranjează liniştea publică. Ba, mai mult, locatari blocurilor sunt înjuraţi sau chiar bruscaţi în cazul în care încearcă să-i „trimită la plimbare” pe scandalagii.
Potrivit administratorilor asociaţiilor de locatari, majoritatea acestor probleme sunt create de către tineri de etnie rromă.
„Oamenilor le este teamă să iasă din casă după ora 22:00 din cauza acestor indivizi, care ne agresează nu doar copiii, ci şi pe noi”, a spus unul dintre administratorii de condominii.
„Aici suntem ca în Vestul sălbatic”, a concluzionat o altă persoană prezentă în sală, în timp ce alta a precizat că, pentru identificare, „infractorii trebuie să fie crotaliaţi”.
La finalul întâlnirii, administratorii asociaţiilor de locatari au intrat în posesia numerelor de telefon ce aparţin poliţiştilor de proximitate care au în responsabilitate câte o zonă a oraşului, în acest mod oamenii legii putând fi contactaţi mai uşor în cazul în care apare o situaţie ce presupune intervenţia lor.

M. MEILĂ