Polițiștii au tras linie după vacanța de Revelion, bugetele locale au crescut semnificativ

Polițiștii au tras linie după vacanța de Revelion, bugetele locale au crescut semnificativ

175 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 50.000 lei. Cu această ”performanță” se laudă polițiștii teleormăneni în vacanța de Revelion. Din păcate, majoritatea amenzilor au fost aplicate șoferilor.

944 de polițiști, peste 255 intervenții la evenimente și aproape 180 de sancțiuni contravenționale. În perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, 236 de poliţişti au acționat zilnic, în județul Teleorman , pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Structurile de poliție au intervenit la 255 de evenimente, dintre care 225 sesizate prin 112. Au fost sesizate 52 de infracţiuni, dintre care 9 au fost constatate în flagrant delict.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 175 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală depășește 49.600 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, context în care poliţiştii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier.

Astfel, pentru abaterile rutiere constatate, au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 1 pentru consum de alcool și 37 pentru viteză.

De asemenea, au fost reținute 7 de permise de conducere și retras 1certificat de înmatriculare.

În toată această perioadă, nu au fost înregistrate evenimente de amploare care să perturbe siguranța și liniștea cetățenilor, măsurile luate de Poliția Română atingându-și astfel scopul.

C.D.

Despre autor