Poliția Locală Alexandria a început să amendeze persoanele care nu respectă măsurile anti Covid
Masca de protecție a devenit obligatorie în toate spațiile închise și deschise, adică inclusiv pe stradă sau la locul de muncă. Până acum, puteau sta fără mască de protecție în birou cel mult 10 persoane, dacă erau vaccinate, însă regula nu va mai fi valabilă.
Pentru că tot mai multe persoane au lăsat „garda jos” și au renunțat la mască, polițiștii locali din Alexandria au început să aplice amenzi.
În urma acțiunilor tematice, a misiunilor de patrulare și a sesizărilor primite de la cetățeni, polițiștii locali au efectuat pe raza municipiului Alexandria activități specifice, vizând probleme de: prevenire și limitare a răspândirii virusului SARS-COV-2, de ordine publică, de siguranță rutieră, control comercial, protecția mediului, disciplina în construcții și au luat măsuri de sancționare contravențională a celor care nu au respectat prevederile legale în vigoare, conform competențelor.
„Au fost legitimate 89 persoane, aplicat 61 sancțiuni contravenționale, verificat și soluționat 60 sesizări transmise prin telefonul cetățeanului: 0247 986”, se arată într-o informare a poliției locale din Alexandria.
Claudiu DUMITRACHE