Peste o lună, încep simulările probelor scrise ale examenului de Bacalaureat

Săptămâna de vacanță care tocmai a început pentru toții elevii și preșcolarii este una binevenită, în special pentru liceenii din anii terminali, dar și pentru elevii claselor e a VIII-a, care anul acesta vor susține examenele naționale, Bacalaureatul și Evaluarea Națională. În aproximativ o lună, elevii își pot testa cunoștințele cu ocazia simulărilor examenelor naționale. Ca în fiecare an, înaintea examenelor propriu-zise vor fi organizate simulări ale probelor scrise din cadrul Bacalaureatului și Evaluării Naționale. Ministerul Educației a stabilit ca anul acesta, simulările pentru Evaluarea Națională a elevilor din ultimul an de gimnaziu să se desfășoare în perioada 5-7 martie 2018, iar în intervalul 19-22 martie să se desfășoare simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, pentru liceenii din anii terminali.

Înainte de simularea probelor scrise ale Bacalaureatului, în premieră, absolvenții de liceu vor susține probele orale din cadrul examenului, începând cu prima zi de cursuri, după vacanța intersemestrială. Concret, probele orale din cadrul examenului de Bacalaureat încep luni, 12 februarie 2018.

Conform calendarului simulării examenului de Bacalaureat, aprobat și publicat de Ministerul Educației, prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română este programată în 19 martie. Urmează simularea prbei scrise la Limba și literatura matrnă, pe 20 martie 2018, iar pe 21 martie va avea loc simularea probei obligatorii a profilului.

Proba la alegere a profilului si specializarii se va derula joi, 22 martie si va fi susținută exclusiv de elevii clasei a XII-a.

Elevii vor afla notele obținute la simularea examenului de Bacalaureat, în data de 30 martie 2018. Acestea nu vor fi trecute în catalog, însă vor fi analizate la nivelul fiecărei școli, prin discuții individuale cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, pentru a se stabili ce se poate îmbunătăți până la examenele propriu-zise.

Lucrările din cadrul simulăriilor vor fi corectate în baza unor bareme care asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național, de către doi profesori din unitățile de învățământ în care elevii susțin simularea.

Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Național de Evaluare și Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe www.subiecte.edu.ro.

M. MEILĂ

Despre autor