Peste 450.000 de locuitori din mediul rural vor beneficia de fonduri europene

Peste 450.000 de persoane vulnerabile din mediul rural vor beneficia de fonduri europene, a anunțat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

În cadrul celei de-a 28-a sesiuni a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, ministrul Muncii a anunțat startul celui mai mare proiect de incluziune socială finanțat cu fonduri europene derulat vreodată în România.

Proiectul „Furnizarea de servicii integrate în comunitățile rurale” vizează 2.000 de localități rurale și va asigura acces la servicii sociale, educație, sănătate și sprijin comunitar pentru peste 450.000 de persoane vulnerabile – copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, familii aflate în dificultate.

Proiectul presupune cabinete medicale mobile și centre de asistență comunitară; mese calde pentru copiii din familii vulnerabile; sprijin pentru obținerea actelor de identitate și reparații locuințe; 10.000 de specialiști din domeniul social, educațional și medical, formați pentru a îmbunătăți serviciile locale și 815 milioane de euro pentru servicii sociale integrate.

„Acest proiect înseamnă șansa unei vieți mai bune pentru sute de mii de oameni din satele României. Investim în servicii sociale de calitate și în formarea profesioniștilor din administrația publică, pentru ca nicio comunitate să nu fie lăsată în urmă, iar cei mai vulnerabili dintre noi să fie sprijiniți.”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Dana PĂUNE

 

 

Despre autor