Peste 300 de jandarmi mobilizați în minivacanță: ordine publică asigurată în întreg județul Teleorman
În perioada 29 mai – 1 iunie 2026, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean „General de brigadă Ion Bunoaica” Teleorman au fost mobilizate la nivelul întregului județ pentru menținerea ordinii și siguranței publice, în contextul numeroaselor evenimente organizate cu prilejul minivacanței de început de vară.
Potrivit reprezentanților instituției, măsurile adoptate și suplimentarea efectivelor au contribuit la menținerea unui climat normal de siguranță și la prevenirea producerii unor incidente deosebite în zonele aglomerate și la manifestările publice.
Pe parcursul celor patru zile, peste 300 de jandarmi au fost implicați în misiuni de ordine publică, executând 12 misiuni de asigurare a măsurilor de ordine la evenimente cultural-artistice și competiții sportive desfășurate pe raza județului Teleorman.
Pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, au fost constituite zilnic echipaje de patrulare pregătite să intervină în situații de urgență și să ofere sprijin cetățenilor. În cadrul activităților desfășurate, jandarmii au verificat prin aplicația eDAC un număr de 23 de persoane.
Totodată, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 800 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 republicată.
În aceeași perioadă, efectivele de ordine publică ale Jandarmeriei Teleorman au constatat o infracțiune prevăzută de articolul 4, alineatul 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, fiind întocmite actele procedurale specifice și sesizate instituțiile competente.
Reprezentanții Jandarmeriei Teleorman transmit că vor continua să fie prezenți în teren și în perioada următoare, pentru îndeplinirea misiunilor specifice și pentru asigurarea unui climat de siguranță în comunitate.
„Jandarmii teleormăneni rămân permanent alături de cetățeni, acționând cu responsabilitate pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru protejarea siguranței acestora”, au transmis reprezentanții instituției.
Mircea OLTEANU