În stare ușor hipotermică și fără posibilitatea de a pleca din locul în care se instalaseră pentru a pescui, așa au fost găsiți de către pompierii teleormăneni, doi bărbați, cu vârste între 30-35 de ani, din Vâlcea. Aceștia ieșiră la pescuit, dar din cauza vântului puternic n-au mai putut să plece cu barca pe care o aveau în dotare, existând riscul ca barca să se răstoarne. Rămași blocați pe podul vechi de pe râul Olt, în zona barajului Izbiceni, pescarii s-au văzut nevoiți să apeleze numărul unic de urgență 112 pentru a solicita ajutor, în jurul orelor 07:30. Pentru salvarea lor au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul detașamentului Turnu Măgurele, cu o barcă de salvare și o ambulanță SMURD.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU ”A.D. Ghica” Teleorman, maior Gelu Dragomir, pompierii militari, cu ajutorul bărcii de salvare, au reușit să ajungă la cele două persoane și să le preia în condiții de siguranță. Bărbații au fost transportați la mal, unde au primit primul ajutor din partea echipajului SMURD. Aceștia au refuzat, însă, transportul la spital.
Misiunea de salvare s-a finalizat în jurul orei 10:00.
M. MEILĂ