Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Percheziții domiciliare pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată

În data de 4 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman, sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Alexandria, Roșiori de Vede și Zimnicea, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară. Această activitate este coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române.

Perchezițiile au avut loc în orașele Alexandria, Roșiori de Vede și Zimnicea, la domiciliul persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și indisponibilizate două arme neletale, lungi, cu aer comprimat și o armă neletală, scurtă, tip pistol. În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de două persoane.

La aceste activități au fost angrenați polițiști din cadrul polițiilor municipale Alexandria și Roșiori de Vede, polițiști din cadrul poliției orașului Zimnicea, precum și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman. Activitățile se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Polițiștii precizează că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Mirela MANEA

Despre autor

Click to listen highlighted text!