Pentru prima dată în România, mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va fi adusă la Catedrala Episcopală din Alexandria
Credincioșii din Alexandria și din întreaga țară se vor putea închina, pentru prima dată, mâinii drepte a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, care va fi adusă la Catedrala Episcopală din Alexandria în perioada 28 august – 2 septembrie, cu ocazia hramului Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Alexandru” din Alexandria și a aniversării a 30 de ani de la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.
Racla cu sfintele moaște va fi adusă de Preasfințitul Părinte Nicodim de Skopelos, Episcop vicar al Mitropoliei de Halkida, Istiaia si Sporadele de Nord (Biserica Ortodoxă a Greciei).
Programul zilei de sâmbătă, 29 august, va începe la ora 7:00, cu primirea Cinstitei Mâini a Sfântului Vasile cel Mare la Mănăstirea „Sfântul Alexandru” – Catedrala Episcopală din Alexandria.
La ora 7:30, mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare și moaștele Sfântului Ierarh Alexandru vor fi așezate în pridvorul Catedralei și credincioșii vor avea posibilitatea de a se închina celor două odoare sfinte.
La ora 8:30 va fi săvârșit Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, iar de la ora 9:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească în interiorul Catedralei.
Programul liturgic va continua de la ora 16:00 cu slujba Vecerniei și Litia.
La ora 17:30 va începe procesiunea pe străzile municipiului Alexandria cu Cinstita Mână a Sfântului Vasile cel Mare și cu moaștele Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului.
Ziua se va încheia la Catedrala Episcopală cu Paraclisul Sfântului Ierarh Alexandru, programat la ora 20:00.
De asemenea, pe 1 septembrie, la Catedrala Episcopală din Alexandria, credincioșii pot participa la slujba oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim de Skopelosa, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților,
Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare provine din patrimoniul Mitropoliei Nicomidiei și a fost salvată în anul 1921, în contextul retragerii populației ortodoxe din Asia Mică.
Documentele sinodale arată că mâna sfântului este păstrată într-o casetă de argint realizată în anul 1849, dată înscrisă pe aceasta. Racla cu sfintele moaște este păstrată în prezent la Paraclisul de pe lângă Sala Sinodală din Atena.
Adriana VENE