Pensii de lux, într-un județ în care sărăcia este la ea acasă!

Teleormanul, județ care asigură an de an aproape 10 la sută din producția agricolă a țării, grație producțiilor obținute de fermieri de pe cele 430.000 de hectare de teren arabil existente, din păcate se află în coada clasamentelor naționale privind dezvoltarea din punct de vedere economic și social. Și asta din cauză că industria, sectorul care reprezintă motorul principal al dezvoltării economice și sociale, nu mai reprezintă nici cel puțin un sfert din ceea ce era în Teleorman înainte de fatidicul an 1989.

De-a lungul ultimilor 27 de ani, câteva mii de teleormăneni, care și-au pierdut locurile de muncă, au fost pensionați înainte de a ajunge la anii când îndeplineau condițiile privind limita de vârstă pentru putea intra în sistemul public de pensii. Așa s-a ajuns ca la acestă dată înTeleorman să fie 106.341 de pensionari, aproape dublu decât numărul salariaților. Din numărul total al pensionarilor din acest județ, 92.179 de teleormăneni încasează pensii de stat, iar 18.872 persoane sunt beneficiare de pensii din agricultură. În același timp, 8.341 teleormăneni beneficiază de indemnizații sociale.

De cele mai mici pensii beneficiază marea majoritatea a pensionarilor proveniți din agricultura cooperatistă, în jurul a 500 lei pe lună, din punct de vedere statistic cei 18.872 de pensionari din agricultură primind pensii cuprinse între 66 de lei și 1.011 lei. Nici pensionarii care provin din rândul foștilor muncitori nu o duc prea bine, pensiile pe care aceștia le primesc fiind cu mult sub nivelor celor care ar putea să le asigure un trai cât de cât normal, ca să nu spunem decent.

În județul în care sărăcia pare că nu va pleca prea curând sunt și categorii de persoane, foști lucrători în sistemul de stat, cărora partidele aflate la guvernarea țării în ultimii 28 de ani le-a asigurat salarii și implicit pensii speciale. Salarii și pensii de lux, în totală contradicție cu nivelul de dezvoltare al țării, dar mai ales cu salariile și pensiile avute de marea majoritate a românilor. Chiar și într-un județ cu o dezvoltare sub media pe țară precum este și Teleormanul, diferența dintre pensiile cele mai mici și cel mai mari sunt enorme. Conform datelor oficiale, în Teleorman, foștii magistrați au pensii foarte mari. De exemplu, cea mai mare pensie de stat o primește un fost magistrat, lunar fiindu-i virată în cont suma de 22.435 lei, adică 224,35 de milioane de lei vechi. Conform situației existente la Casa Județeană de Pensii Teleorman, alţi 58 de foşti magistraţi încasează pensii între 4.127 şi 22.435 de lei. Pensii foarte mari primeasc și foștii angajați ai Curții de Conturi, foștii gref

ieri și foști parlamentari. Un număr de 9 pensionari, foști angajați ai Curții de Conturi, încasează lunar pensii cuprinse între 8.154 de lei și 11.613 lei. Un fost parlamentar primeşte, lunar, o pensie de 6.964 de lei, iar un grefier încasează lunar, drept pensie, 6.072 de lei. Alţi 31 de foşti grefieri primesc, lunar, pensii cuprinse între 3.394 şi 6.072 de lei.

George ZAVERA