Pentru noi, elevii Colegiului Național ,,Alexandru Ioan Cuza”, din Alexandria, Proiectul European ,,EUROSCOLA” reprezintă o poartă larg deschisă către viitor. În urmă cu aproximativ un an, după ce am aflat tema concursului, îndrumați de către profesorii coordonatori, Valeria Gherghe și Felicia Aliu și profesorii voluntari, Adina Niculae, Alexandra Negrea și Daniela Tătaru, am imaginat o piesă de teatru care a avut în centru povestea unui adolescent emigrant de origine arabă care este forțat să se integreze în școală. Însă, proiectul nu a presupus doar această piesă. În afara piesei de teatru au existat și alte activități la fel de importante deoarece cei 24 de elevi selectați au creat scenariul, decorurile, muzica, chiar și un film de prezentare a întregului proces de creație, au aplicat chestionare elevilor din liceu, au participat la întâlniri de lucru cu Andreea Borțun și Alexandru Ion, reprezentanți ai Asociației TETA. Fiecare membru al echipei a avut un rol bine stabilit cu sarcini de lucru clare.
Astfel, împreună cu profesorii noștri, am plecat din Alexandria, într-o călătorie de vis.
Am vizitat mari orașe europene, precum Budapesta, Veneția, Milano, descoperind cultura altor popoare și îmbogățindu-ne spiritual. Itinerariul a continuat în eleganta Elveție, pentru ca, în sfârșit, să pășim pe tărâm franțuzesc! Provincia Alsacia ne-a întâmpinat cu ospitalitate, iar orașul Strasbourg a fost gazda noastră pentru 2 zile.
Ziua petrecută în Parlamentul European de la Strasbourg a fost visul devenit realitate. Îmbrăcați elegant și mândri că reprezentăm România, am trăit experiența diplomatică, participând la discuții și ședințe ,,parlamentare”. Ziua a debutat cu prezentarea fiecărei țări din Uniunea Europeana de către ,,ambasadorii” săi, liceeni ca și noi. Pentru mine, momentul cu maximă încărcătură emoțională a fost cel în care, de la pupitrul Parlamentului European, m-am adresat tuturor, m-am prezentat frumos și am reprezentat cu demnitate România. Ulterior, am fost împărțiți în grupe pentru a dezbate și a găsi soluții pentru diverse probleme întâlnite la nivel internațional, precum : Viitorul Europei, Locurile de muncă pentru tineri, Migrația și Integrarea, Securitatea și Drepturile Omului, Asistența pentru Dezvoltare, Mediul și Energia din surse regenerabile. În urma votului și exprimării părerii fiecăruia dintre noi, au fost realizate rapoarte, prezentate apoi în hemiciclul Parlamentului European.
Participând la aceste activități, am legat prietenii cu adolescenți din peste 35 de țări europene, am împărtășit opinii, iar pentru o zi, noi, această tânără familie europeană, am făcut o punte între prezent și viitor. Ne leagă aceleași visuri, aceleași aspirații, speranța de a trai într-o Europă unită, frumoasă, liberă.
Am învățat că e bine să ai propria opinie, dar să știi sa ți-o susții. Din sala mare a Parlamentului European a răsunat pentru o zi glasul nostru adolescentin, timid, dar plin de entuziasm. A fost o călătorie în timp și spațiu, o poveste fără sfârșit, pentru că proiectul EUROSCOLA continuă prin fiecare dintre noi. Știu că o părticică din sufletul nostru a rămas acolo, dar fiecare și-a făcut promisiunea că va reveni. Suntem mândri că facem parte din marea familie europeană!
Burtea Daria-Teodora
Clasa a X-a A, Europarlamentar pentru o zi