Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Parada Europei, ediția XVI-a: Marele Premiu a fost obținut de Colegiul „Unirea Turnu Măgurele

Parada Europei, ediția XVI-a, 2025 s-a desfășurat la Zimnicea, fiind 13 licee participante.

Ediția din acest an s-a desfășurat în data de 14 mai, chiar în ziua în care județul Teleorman a sărbătorit 584 de ani de la prima atestare documentară.

Au participat la această manifestare specifică județului nostru președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, primarul orașului Zimnicea, Petre Pârvu, viceprimarul municipiului Alexandria, Cornelia Ene, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Teleorman, Sorin Ilie, inspectorul general școlar adjunct, Răzvan Vasile, elevi, profesori și un numeros public.

Juriul a fost format din arhim. Serafim Baciu, vicar administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, Silvia Oprescu, secretar general al județului, Liliana Magheru, consilier demnitar, Oana Stoicescu, inspector școlar educativ și Pavel Mirea, manager Muzeul Județean Teleorman, iar manifestarea a fost prezentată de Gabriel Argeșanu.

Liceele participante i-au încântat pe cei prezenți cu spectacolul oferit, rod al muncii și dedicației depuse, sub îndrumarea atentă a dascălilor care i-au coordonat.

Astfel, misiunea juriului nu a fost deloc ușoară, la finalul concursului anunțându-se câștigătorii.

Trebuie menționat faptul că inclusiv cei care au primit diplome de participare au fost recompensați cu un sejur de 5 zile all inclusive în Bulgaria. Aceștia sunt: Liceul Teoretic Piatra (care a reprezentat Cehia în concurs), Liceul Tehnologic „Sf. Haralambie” Turnu Măgurele (Cipru), Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Alexandria (Ungaria), Liceul Teoretic „Marin Preda” Turnu Măgurele (România), Liceul Teoretic „Constantin Noica” Alexandria (Malta), Liceul Tehnologic nr. 1 Alexandria (Belgia) și Liceul Tehnologic „David Praporgescu” (Spania).

Premiul al III-lea a fost obținut de Liceul Teoretic Drăgănești Vlașca (Portugalia) și de Colegiul „Anastasescu” Roșiorii de Vede, recompensa fiind un sejur all inclusive de 4 zile în Grecia.

Premiul al II-lea a fost cucerit de Liceul Teoretic Videle (Germania), recompensa fiind 5 zile în Grecia, all inclusive.

Premiul I a fost obținut de Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat” Alexandria (Grecia) și Liceul Teoretic Zimnicea (Italia), protagoniștii fiind recompensați cu un sejur all inclusive de 4 zile în Italia.

Marele Premiu al ediției a XVI-lea a Paradei Europei a fost câștigat de Colegiul „Unirea” Turnu Măgurele (Țările de Jos), iar protagoniștii vor petrece 5 zile în Italia.

Felicitări tuturor participanților și organizatorilor pentru frumosul spectacol oferit!

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor

Click to listen highlighted text!