Pamfletul din nou * Problema soluției, soluția problemei

Ce se întâmplă acum pe scena noastră politică depășește capacitatea analiștilor de a identifica vreo soluție rezonabilă și viabilă care să stopeze balamucul generat de demiterea Guvernului Cîțu. E nevoie mai degrabă de niște psihanaliști care să găsească explicații pentru comportamentul sociopat al unor reprezentanți de frunte ai clasei politice, care a condus la eșuarea statului român, după cum constata, cu inconștientă seninătate, însuși șeful acestui stat.

Impasul în care ne aflăm azi nu este altceva decât efectul cumulat al evoluției clasei politice românești, care încă de la nașterea ei a pornit cu stângul (nu în sens politic). Partidele s-au constituit în jurul unor lideri impuși ad-hoc de conjunctură, împinși în față de evenimentele ce au urmat după revolta din 1989. De aceea, în lipsa unor doctrine și a unor programe care să reprezinte interesele unor grupuri sociale țintă, s-a ajuns la personalizarea excesivă a partidelor, care erau identificate după numele liderilor (partidul lui Copos, partidul lui Năstase, partidul lui Vadim etc).

De aceea structurile noastre politice au mecanisme de decizie și funcționare de natură tribală, iar structurile, chiar dacă există, sunt lipsite de forță, așa că putem spune mai degrabă că lipsesc. Cu structuri puține și nefuncționale, care n-au putut să asigure o cultură politică democratică, politicienii noștri de ieri și de azi n-au fost decât niște inși care au gravitat în jurul “părinților fondatori ai partidului” și a urmașilor acestora, atâta timp cât această deplasare orbitală le aducea satisfacții morale și, mai ales, materiale.

Asta explică supușenia supușilor cât timp e bine sub papucul tătucului și ușurința cu care pupă papucul altui tătuc care oferă mai mult. Așa s-a născut “traseismul”, un fenomen specific clasei noastre politice, care o face unică în Europa democratică. Oricât ați căuta, n-o să găsiți niciunde politicieni care au trecut prin 3-4 partide, iar alții care le-au luat la rând pe toate. Și niciunul nu scoate o vorbă ca să-și explice gestul, pentru că singurul motiv al deciziei de a părăsi un partid sau altul e interesul personal. Iar cu o astfel de clasă politică, în care motivațiile personale și de grup vin în contradicție cu interesele generale, e inevitabilă fragilizarea României în fața oricărei crize. Darămi-te în fața unei de amploarea celei de acum, care e problematică și pentru țări ca Germania, Franța, Italia sau Spania.

Criza politică de acum ține în esență de faptul că nu avem o clasă politică cu o calificare minimă, ci una format din anonimi bogați care-și cumpără un loc în Parlament, din copii, nepoți și nepoate care au eșuat în profesiile lor, din amante cu “școala vieții” și alte personaje primite și promovate în partid, doar pentru că sunt șantajabile sau pentru că execută fără să clipească cele mai murdare treburi. De aceea partidele politice de la noi nu au nici o identitate doctrinară și nici oameni care să le-o cultive.

Crizele vin și trec, dar pot fi mult mai puțin dureroase dacă românii rezolvă prin vot adevărata și cea mai importantă problemă, reformarea clasei politice.

Carmen ROBESCU