Pamfletul din nou * Prea mici pentru un război așa de mare
Dacă în anii cei tineri ai democrației noastre originale, morții erau treziți din somnul cel de veci de dumnezeii cu pix și puși să voteze după voința și interesul atotputernicilor, după circa 20 de ani a venit vremea ca morții să rămână vii în scriptele oficiale, pentru că Iohannis a simțit nevoia să salveze democrația prin organizarea de alegeri anticipate cît „partidul său” era încă pe val. Și ca să nu zică lumea că președintelui și liberalilor puțin le pasă de soarta românilor, Orban și Neluțu Tătaru s-au pus pe sfeteresit morții și bolnavii de Covid cu sutele și cu miile.
A trebuit să se supere Vlăduț Voiculescu că a fost dat afară și să dea public în primire ca să aflăm de măgărie.
Sigur că de mangleală au aflat și procurorii de la toate nivelurile, dar pe nici unul nu l-a împins conștiința și deontologia să se autosesizeze și să afle cine, ce și cum. Dacă mânăreala ar fi fost comisă de reprezentanții Pee See Dee, s-ar fi umplut holurile de la DNA de ciumații roșii chemați la audieri, și Piața Victoriei de haștagiști.
Dar n-a fost asta singura poznă penală a președintelui în materie de pandemie. Ignorând avertismentele spcialiștilor de la Institutul Național de Sănătate Publică cu privire la valul 4 al pandemiei, excelența sa a pus cruce vaccinării declarând: “Campania a fost un succes… nu mai avem un interes foarte mare pentru vaccinare (…) Practic am oprit pandemia.”
Ca să nu rămână mai prejos, umbra din fruntea „guvernului său” s-a grăbit să dea liber la o berică în Centrul Vechi și în Vamă și pe urmă, timp de câteva luni, zi de vară până-n seară, nu s-a mai ocupat de guvernare, ci de mișculațiile care l-au adus în fruntea PNL la congresul de pomină, în care au fost încălcate toate regulile impuse de pandemie. Lăsați de capul lor, cei din Ministerul Sănătății nu s-au ocupat nici de medicamentele pentru Covid din spitale, nici de creșterea numărului de paturi ATI, nici de ventilatoare și instalații de oxigen. Iar valul 4 i-a prins pe guvenanți cu combinezoanele-n vine și cu măștile uitate printre sticlele de fine de prin birouri.
În aceste condiții nu trebuie să mai mire pe nimeni că un român moare la fiecare 4 minute, iar de la începutul pandemiei, când în mintea unora Covidul era o simplă gripă, peste 40 de mii de români au plecat spre câmpurile de verdeață, mulți dintre ei „cu zile”.
Dar cui credeți că-i pasă? Lui Iohannis nici atât. Excelența sa trage de timp pentru a găsi strategia prin care să-și salveze marioneta, după ce moțiunea de cenzură i-a stopat elanul tineresc și inconștiența cu care săpa la temelia sănătății și bunăstării poporului.
Primul pas l-a făcut amânând cu o săptămână desemnarea candidatului la funcția de premier. Și n-a găsit altul decât pe fostul premier al celebrului „Guvern zero”, Dacian Cioloș, care va trebui să pună de-o majoritate care să-l susțină, demers imposibil de finalizat, teoretic și practic. La fel de inconștient și iresponsabil acesta a acceptat numai pentru o chestiune de imagine pentru el și partidul său, care sunt gata de orice sacrificiu pentru binele țărișoarei.
Ce urmează? Vom vedea, cu condiția supraviețuirii. Pentru că, în timp ce unii joacă șeptic politic, în UPU-rile și spitalele din țară alegătorii mor pe capete, dar, din păcate, și copii și adolescenți care au avut ghinionul să se nască într-o țară prost condusă sau mai degrabă necondusă de fel. Ceea ce administrarea pandemiei și economiei ne confirmă fără putință de tăgadă că cei aflați la butoane sunt prea mici pentru un război așa mare.
Șt. B.