Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Unde ești tu, Orwell, doamne?

Trăim vremuri absurde, demne de pana lui Orwell. Trecute prin filtrul “reeducării juridice”, partidele noastre, istorice sau din noul val, joacă cu râvnă și talent o farsă politică la fel de absurdă și de dezumanizată ca cea din celebrul roman “1984”. Și asta pentru că toți competenții care ar fi putut să-i încurce pe păpușarii din umbră au căzut sub măciucile penale administrate de procurorii Codruței, în numele anticorupției, care se încăpățâna să crească pe principiul gropii, pe măsură ce alde Portocală și Uncheșelu săpau la temelia ei. Așa că azi avem clasa politică pe care păpușarii și-au dorit-o iar noi am votat-o. O clasă politică pe care procurorii și judecătorii au egalizat-o. Din păcate, în prostie și-n hoție.

După ce stânga a fost rezolvată prin implozie și după ce Dragnea a fost izolat la Rahova, a venit rândul dreptei să fie băgată la malaxor. Adică să fie reconfigurată, epurată și înfricoșată. Antonescu a fost rătăcit prin jungla europeană și i s-a furat GPS-ul, iar cei care mai auziseră de Brătieni au fost plimbați pe la DNA cu turmele de reporteri după ei, până li s-a aplecat de politică, PNL-ul rămânând pe mâna lupilor tineri, niște javre în devenire. Și ca să nu fie singuri, din jobenul fermecat al serviciilor au fost scoase USR și PLUS, două partide mici dar cu ambiții mari, conduse de niște inși expirați înainte de a se fi născut, ca oameni politici. A fost de ajuns pentru ca dreapta să vină la putere, deși pierduse alegerile, pentru că UDMR, care a jucat întotdeauna “la lipeală”, abia aștepta să i se facă cu ochiul de la Cotroceni.

Ai fi zis că gata, treburile s-au aranjat și vom avea patru ani de liniște, de pace socială și de prosperitate. Dar România e țara tuturor posibilităților și nu s-a dezmințit nici de astă dată. Operațiunea de dezmembrare a PSD n-a fost dusă până la capăt, iar Ciolacu, Stănescu și compania au prins gustul procentelor care-i așează din nou, cel puțin teoretic, în fruntea pretendenților la viitoarea încoronare a puterii, prin grija foștilor îndrumători de doctorate pe la SRI.

Dincolo, pe dreapta, unde USR și PLUS s-au luat cu cununie, lui Barna îi țâțâie fundul că ar putea rata președinția încropelii politice și ar ajunge la bulău, lîngă Dragnea. Iar Cioloș, care se visează la Cotroceni după 2024, nu de bulău se teme, ci de Drulă. Pentru că ar fi de râsul curcilor ca ditamai președintele de grup politic european să fie bătut acasă de unul care închide cu ranga magazinele de la Metrou.

Dar lupta cea mare, de care depinde viitorul coaliției și al țării, se dă în ograda liberală, unde Ludovic Orban, care declară că el reprezintă trecutul, prezentul și viitorul PNL, încearcă să păstreze măcar partidul, dacă funcția de premier i-a fost confiscată de protocolul de la Vila Lac.

Dar premierul Cîțu, beneficiarul conjunctural al formării coaliției, vrea să-l lase pe Orban numai cu trecutul, de prezent și viitor urmând să se ocupe el, sub înțeleapta supraveghere și cu deplina protecție a Cotroceniului. Și cu sprijinul neprecupețit al celor care acum un an lingeau clanțele și fundul actualului și vremelnicului președinte al Camerei Deputaților.

Deși situația e mai nasoală decât Covidul, Ludovic se face că nu pricepe mesajele care vin din toate direcțiile și continuă să spere că în toamnă, la congres, unde votează 5000 de oameni, să păstreze partidul. Pentru că cine are partidul, are TOTUL. De aceea bate țara în lung și în lat, încercând să obțină bunăvoința primarilor, baronilor și baroneților și votul lor, mai sigur și mai prețios decât orice sprijin de la Cotroceni. Dar va reuși el asta cât timp banii se află la Cîțu iar decizia la Cotroceni sau prin alte coclauri ascunse pînă și politicienilor de vârf?

Trăim vremuri absurde, demne de pana lui Orwell. Pontonul pe care anul trecut, în decembrie, noua putere dansa sârbe și ceardașuri, plutește acum în derivă, spre nicăieri. Iar dansatorii își trag sufletul și încearcă să ghicească care e hora câștigătoare și dacă are suficientă vigoare să ajute guvernul Cîțu să cadă la moțiunea de cenzură și totul să se ia de la capăt. Cu aceiași actori, pe aceeași scenă și în aceeași farsă.

Doamne, ocrotește-i pe români!

Carmen ROBESCU

Despre autor

Click to listen highlighted text!