Pamfletul din nou

Toate cresc, dar nu chiar toate

Dacă creșterea economică de care vorbește premierul Cîțu e greu detectabilă, mai greu decât apa de pe Marte, în schimb alte creșteri le simțim atât de acut încât ne doare la lingurică. Avem creșteri în cascadă ale tuturor prețurilor, care ne vor asigura creșterea sărăciei, a foamei, a frigului, a bolilor și, ca un corolar, a umbrei morții. Trăim un coșmar care conține, conform dialecticii, toate coșmarurile ce vor veni peste noi.

Aceste coșmaruri pe care conducătorii de ieri și de azi ai României le pun la dispoziția poporului au două cauze: prostia și lăcomia, în niciun caz al cetățenilor. Care, obligați de realitățile României, contribuie la o altă creștere. A numărului disperaților care-și iau lumea-n cap. Practic, acești oameni împinși de curajul disperării, ne spun că noi, cei rămași, asistăm la un joc închis, iar dacă nu urmăm îndemnul din primul vers al Imnului Național, vom ajunge sclavi „pe vechiul nost pământ.”

Dacă simplul cetățean plecat în pribegie are un scop și o strategie, liderii de acasă n-au viziune și sunt incapabili să conceapă proiectele esențiale și realiste pe termen lung. Trăiesc și gândesc de azi pe mâine și se folosesc de statistici mincinoase pentru a da senzația că au făcut ori vor face ceva. Iar în timpul acesta bruma de șosele care mai sunt se umple de gropi, tavanele școlilor se prăbușec în capul elevilor și profesorilor, iar spitalele se sufocă de-atâta nepăsare.

De aceea asistăm la una dintre cele mai nefaste perioade din istoria României, când principiile fundamentale ale logicii nu mai funcționează, în schimb trec drept silogisme aristotelice formele cele mai stupide ale minciunii oficiale. De treizeci de ani guvernanții României ne fac împachetări cu nămolul „României normale”, din patru în patru ani: o țară în care românii au locuri de muncă în care să se muncească mai mult și mai eficient și să se vorbească mai puțin, să fie mai puțină corupție și mai multă competență, să se respecte traseul european și Nord Atlantic, să avem autostrăzi, bla, bla, bla etc. Cel mai prost papagal n-ar avea nevoie de mai mult de două săptămâni de meditație cu orice purtător de cuvânt al oricărui partid din România, ca să ne împacheteze cu nămolul promisiunilor electorale. Pe care din ce in ce mai puțini români le mai acceptă, iar asta se vede din participarea tot mai redusă la vot.

Cu atât mai puțini în această epocă triumfalistă, în care toate cresc, cu excepția nivelului de trai al majorității cetățenilor. Care nivel dacă nu e, nimic nu e.

Șt. B.