Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Frate, frate, da’ votul e pe bani

Războiul din PNL a început să capete accente dramatice. Devine tot mai clar că Florin Cîțu nu mai e deloc câștigătorul autoproclamat al bătăliei pentru șefia PNL. Chiar dacă în spatele lui se află președintele Iohannis, ceva servicii și „aripa reformatoare” din Ardeal în frunte cu Boc, Sighiartău și sprâncenatul machiat Rareș Bogdan, hotărâți să folosească la nevoie mijloacele lui Petrov de pe vremea celebrului cuplu de comici ai anticorupției, Coldea și Kovesi.

De partea cealaltă, Ludovic Orban, cu mâinile mușcate de cățeii pe care i-a hrănit, umblă prin filiale cu porumbelul păcii pe umăr și se pupă cu toți baronii și baronașii locali (cărora le cunoaște până și nepoții), aliații săi din adâncul partidului. Pentru că știe că de când floarea democrației crește pe plaiurile mioritice, la toate congresele partidelor, delegații votează ceea ce le spun șefii direcți, nu ceea ce le spun pe la televiziuni lătrăii din echipele de PR ale partidelor. Pentru că mioarele noastre politice urmează mai degrabă berbecul din inima turmei decât măgarul care rage la o poștă în fața lui.

Simțind că Orban îi trage preșul de sub picioare, Cîțu s-a gândit să se folosească de ochiul dracului pentru a cumpăra voturile orbaniștilor și nehotărâților. Zis și făcut. L-a chemat la el în birou pe ministrul Finanțelor, cu care nu mai vorbise de câteva luni, și i-a cerut să demisioneze. Nazare l-a refuzat, dar miza era prea mare pentru ca fostul ministru al Finanțelor și actual premier să renunțe. Așa că l-a revocat mintenaș și s-a pus în locul lui. Iar Klus Iohannis a semnat cu o grabă suspectă decretele de revocare a lui Nazare și de numire ca interimar a lui Cîțu, întărind percepția publică a sprijinului prezidențial pentru tabăra reformistă.

Amețit de putere, Cîțu s-a iluzionat că are în mâini și pâinea și cuțitul și a început să facă pe cocoșul, ca să vadă găinile credule că în pixul său stau banii de la rectificarea bugetară. Deși măcar unul dintre sfătuitorii săi ar fi trebuit să-i explice că Guvernul său e unul politic, nu tehnocrat, și că în spatele Executivului se află o coaliție politică, cu un program de guvernare. Așa că declarația sa cum că rectificarea poate fi discutată în partid sau în coaliție, dar se va face după cum vor vrea mușchii lui, nu este decât o dovadă de ignoranță crasă și de trufie prostească. Cu toată școala sa corporatistă, Cîțu e amenințat cu repetenția în ce privește politica.

De partea cealaltă, Ludovic Orban are școala mersului pe sârmă, indispensabilă în politică în general și în cea românească în special. Cîțu s-a înconjurat de yesmani incompetenți. Orban de cătane hârșite în politică, care pot să-l scoată la liman.

Dar marea problemă a PNL nu este cine va fi ales pe 25 septembrie, ci ce se va întâmpla cu partidul după congres. Vor rămâne toți liberalii uniți sub flamura Brătienilor, ori se va sparge așa cum s-a mai întâmplat? În această ipoteză s-ar putea ca la alegerile din 2024, ceea ce mai rămâne din PNL să se bată ca PMP-ul pentru a face pragul de intrare în Parlament. Și să nu-l facă. Doamne ferește!

Șt. B.

Despre autor

Click to listen highlighted text!