Omagiu adus de istoricul francez Christophe Woehrle, soldaților români din Primul Război Mondial
La Alexandria, în sala de ședințe a Palatului Administrativ, a avut loc vineri, 24 octombrie 2025, lansarea cărții „Destine la răscruce- Prizonieri români din lagărele germane înmormântați pe teritoriul Franței 1916-1918”, de Christophe Woehrle.
A fost o lansare maraton, în mai multe localități din România, acolo unde autorul a identificat originea soldaților români despre care a scris.
În județul Teleorman, istoricul francez a identificat peste 50 de astfel de soldați.
Alexandria a fost penultima oprire, ultima fiind Academia Română, la Casa Oamenilor de Știință din București.
Iată câteva fragmente din această lucrare:
„În timpul Primului Război Mondial, germanii au luat 2,5 milioane de prizonieri din 13 țări și i-au ținut în aproximativ 100 de lagăre. Aproape 79.000 de români sunt capturați, iar cei care ajung în lagărele de la Tuchel și Lamsdorf au fost capturați în cea mai mare parte în Carpați în noiembrie 1917 (…).
Cercetarea în arhivele Landului Baden-Wurttemberg a permis descoperirea că o mare parte dintre cele referitoare la prizonierii de război români din Alsacia sunt păstrate în arhivele Landului Karlsrue și Stuttgart, unde sunt accesibile. Dificultatea studiului acestor fonduri consta în faptul că arhivele produse atunci sunt scrise în Kurrentschrift, scriere cursivă germană care le face dificil de accesat pentru cei care nu stăpânesc lectura acesteia…
Mărturiile prizonierilor de război români din Primul Război Mondial par inexistente… barăci din lemn, bordeie, dorm pe saci umpluți cu talaș de lemn, 300 grame de pâine, trei sferturi lucrează în afara lagărelor…
CICR înregistrează plângeri cu privire la maltratarea și brutalitatea gardienilor… prizonierii sunt pedepsiți prin detenție, munca suplimentară, reducerea hranei, pedeapsa stâlpului în cazul tentativelor de evadare (2 ore la stâlp echivalând cu 24 ore de detenție)…”
„Destine la răscruce. Prizonierii români din lagărele germane înmormântați pe teritoriul Franței 1916-1918″, îl are ca autor pe prof. univ. dr. Christophe Woehrle și a fost lansată în mai multe localități din țară datorită eforturilor col. (rtr.) Doru Pogoreanu, directorul Editurii Prospexi și ale prof. Elena Ichim, președinta Societății de istorie, filiala Teleorman.
Cartea prezintă drama militarilor români, prizonieri din prima conflagrație mondială din lagărele germane, înmormântați în Franța (Alsacia), aducând omagiul cuvenit acestor martiri tratați cu ură pentru că România nu a intrat în război alături de Puterile Centrale, în 1914, iar doi ani mai târziu a luptat alături de Antanta.
În lagărele germane din Franța au murit 2812 prizonieri români, care își dorm somnul de veci în 19 cimitire, dintre care trei metropole majore (Soultzmatt, Dieuze, Haguenau).
Studiind numeroase surse arhivistice, autorul a identificat pentru 2528 nu numai mormintele acestora, ci și regimentul și compania din care au provenit, data și locul captivității.
În plus, pentru 2430 a reușit să stabilească și locul și data nașterii…
Totul a fost posibil datorită faptului că istoricul francez, în copilărie, își însoțea străbunicul, combatant în Primul Război Mondial (el însuși prizonier, dar care a avut șansa să se întoarcă la ai lui”), în cimitirul din localitatea natală, iar acesta se oprea în dreptul mormintelor unor soldați și plângea… I-a promis acestuia că va căuta familiile acelor soldați înmormântați în Franța, ceea ce a dus la această carte scrisă pentru memoria lor.
Mulțumim, Christophe Woehrle!
Cornelia RĂDULESCU