O glumă care putea costa vieți! O fetiță de 10 ani a alertat fals Poliția prin 112, iar tatăl a fost amendat

Un apel fals la numărul unic de urgență 112 a mobilizat importante forțe de intervenție ale Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, după ce o persoană a anunțat că ar fi fost victima unui furt. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că sesizarea nu era reală, iar apelul fusese făcut de o fetiță de doar 10 ani din municipiul Turnu Măgurele.

Incidentul s-a petrecut pe 21 iulie, când polițiștii au fost sesizați prin intermediul serviciului de urgență 112. Imediat după transmiterea mesajului, convorbirea telefonică s-a întrerupt, iar oamenii legii au declanșat de urgență procedurile de căutare și verificare, constituind mai multe echipe mixte pentru identificarea apelantului și clarificarea situației.

În urma investigațiilor desfășurate cu operativitate, polițiștii au stabilit că apelul fusese efectuat de o minoră în vârstă de 10 ani, iar informațiile transmise erau false.

Ca urmare, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele au aplicat o sancțiune contravențională tatălui copilului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Reprezentanții IPJ Teleorman atrag atenția că apelarea abuzivă a numărului unic de urgență 112 nu reprezintă o glumă și poate avea consecințe grave. Mobilizarea echipajelor de poliție, ambulanță sau pompieri pentru verificarea unor sesizări false consumă resurse importante și poate întârzia intervenția în cazurile în care viața sau integritatea unor persoane sunt cu adevărat în pericol.

De asemenea, polițiștii le recomandă părinților să discute cu copiii despre rolul serviciului de urgență 112 și să le explice că acesta trebuie utilizat exclusiv în situații reale, când este nevoie de ajutor imediat din partea autorităților.

 

Mircea OLTEANU

Despre autor

Click to listen highlighted text!