O coaliție pentru liniștea lor

“Blestemul României ar fi ca, după 20-25 de ani, FSN să se afle și la stânga și la dreapta eșichierului politic.” – Corneliu Coposu

În aceste zile de sfârșit de toamnă, reci și mohorâte, în România europeană se desfășoară o tevatură pe cât de murdară, tot pe atât de frustrantă, care ar trebui trebui să-i îngrijoreze pe birocrații de la Bruxelles. Din 5 octombrie, de când guvernul președintelui Iohannis a fost demis, cu cel mai mare scor obținut de o moțiune de cenzură din istoria post-decembristă, avem și n-avem premier, avem și n-avem guvern și, cel mai grav, avem și n-avem președinte. Nu se putea inventa o situație mai contraindicată pentru o țară care se zbate de ani de zile în coada Europei, cu fiecare guvernare mai săracă și mai disperată. Și mai ales acum, când prin buget bate vântul, Covidul își face de cap, iar oamenii au de ales între foame și frig.

După eșecul tentativelor de constituire a unor cabinete minoritare, în cursul cărora Cioloș s-a făcut de râs, iar Ciucă a fost salvat din ridicol prin retragerea candidaturii, de la Cotroceni s-a dat liber la marea coaliție PNL-PSD, contestată vehement de o falangă liberală, în care s-au amestecat, de-a valma, membri ai echipei câștigătoare și oameni din echipa de pierzători a lui Orban.

Nu e prima oară când liberalii și social-democrații își dau mâna, dar contextul și motivele sunt cu totul altele. Dacă la prima “înfrățire” dintre cele două partide, adversare neîmpăcate din punct de vedere ideologic, liantul a fost ieșirea din criza economică, administrată catastrofal de partidul prezidențial, PDL, și combaterea tendinței spre autocrație, tot mai evidentă, a președintelui Băsescu, de data aceasta “disponibilitatea” de a împărți puterea a liberalilor vine din neputința dreptei de a administra o criză multiplă și are binecuvântare de la Cotroceni.

“Coaliția împotriva naturii”, cum o denumesc adversarii demersului, a fost de preferat alegerilor anticipate, care, în actualul context, când atât PNL, cât și președintele Iohannis s-au prăbușit în sondaje, iar criza mușcă lacom din nivelul de trai al românilor, s-ar fi dovedit catastrofale pentru cuplul Cîțu – Iohannis și pentru PNL. Artizanii revenirii PSD în jocurile pentru putere, cu șanse mari de a redeveni partid hegemonic, fără de care nu se mai poate face nicio majoritte în Parlament, după dezafilierea lui Orban și a grupării sale, sunt Klaus Iohannis și Florin Cîțu, care “au făcut totul” pentru a se ajunge în această situație.

Președintele a sprijinit atât de evident “echipa câștigătoare” încât a fost perceput de public drept adevăratul șef al PNL, iar Cîțu alesul său pentru a conduce guvernarea de dreapta, după cum îl taie capul. Iar rezultatul se vede acum. Cîțu și Iohannis sunt cei mai detestați politicieni, cu 7%, respectiv 14% la capitolul încredere.

Întoarcerea PSD la masa de poker politic, cu asul de treflă în mânecă, n-ar trebui să îngrijoreze pe nimeni dacă am trăi într-o “țară normală”, la care visa, nu demult, președintele. Dar când Cîțu se agață “cu ghearele și dinții” de funcția de premier, fie ea și interimară, și uitând că PNL urmează să se bată cu AUR în sondaje pentru titulatura de al doilea partid al țării, vrea frișca noului guvern, e clar că vom asista la prelungirea stării de provizorat, ceea ce îi oferă PSD-ului posibilitatea de a juca la două capete, cu real succes în ambele variante.

Dacă Florin Cîțu se va încăpățâna să susțină variante de guvernare inacceptabile pentru social-democrați, aceștia se vor retrage de la negocieri și, având comunicatori infinit mai buni decât liberalii, nu le va fi greu să se derobeze de răspundere și să arunce vina pentru nenorocirile care vor urma în cârca liberalilor.

În cazul în care negocierile vor fi finalizate, nu Cîțu va fi premierul noii coaliții, ci ori un reprezentant al PSD, ori Nicolae Ciucă, susținut de președinte și acceptat de toți membrii coaliției, în ambele variante, partidul lui Ciolacu urmând să fie vioara întîi.

Ne-am obișnuit în ultimii 30 de ani ca în momentele de criză să fie invocat interesul național și să se ceară prin discursuri patriotarde liniște, pentru ca guvernele să poată lucra pentru propășirea țărișoarei. La zeci de ani de când “liniștea” a devenit idealul lui Iliescu, iată că se mai vorbește despre o coaliție pentru liniștea noastră. Și nu e de mirare, atâta vreme cât în toate partidele se află urmași ai vechiului FSN. PSD-ul e full, PNL-ul e încălecat de foștii pedeliști, cu același ADN, iar “noul val”, reprezentat de USR, e sufocat de fiii și nepoții vechilor securiști și milițieni.

Stabilitatea e necesară pentru clasa noastră politică nu pentru edificarea unei Românii cu adevărat europene, ci pentru că permite statului clientelar să funcționeze netulburat și să asigure resurse și privilegii celor care se află, alternativ, la butoane. De unde și ideea cu premierii schimbați din doi în doi ani, ca să fie toată lumea mulțumită.

Carmen ROBESCU