O alfel de intervenție a jandarmilor teleormăneni

În urmă cu câteva zile, jandarmii teleormăneni au avut parte de o intervenție mai puțin obișnuită.
Un bărbat din municipiul Roșiorii de Vede a reclamat, prin apel la 112, prezența unui animal sălbatic în beciul locuinței sale.
Imediat la fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmerie care a asigurat zona și a solicitat sprijinul unui medic veterinar și a unui specialist în tranchilizarea animalului.
După evaluarea situației, s-a trecut la tranchilizarea cu succes a bursucului, iar în momentul în care și-a revenit, a fost eliberat în mediul lui natural.
Jandarmii teleormăneni ne recomandă ca în astfel de situații să ne adăpostim în locuință sau în alte spații care ne asigură protecția și să le cerem sprijinul, apelând numărul de urgență 112.
Cornelia RĂDULESCU