Nu m-aș sătura să te privesc o viață…
Uneori, viața pare să măsoare totul în distanțe – în pașii pe care nu-i pot face, în locurile la care nu pot ajunge fără ajutor, în privirile care uneori se așază pe mine ca pe ceva ce trebuie înțeles înainte de a fi acceptat. Dar când te privesc pe tine, totul dispare. Nimic nu mă mai separă de tine. Nicio limită nu mai există, nicio barieră nu mă mai reține.
M-am întrebat adesea dacă frumusețea poate fi cuprinsă într-un singur g
est, într-un singur moment. Dar tu ești răspunsul la întrebarea mea. În felul în care îți muți o șuviță rebelă după ureche, în felul în care râzi fără să îți pese dacă lumea ascultă, în felul în care ochii tăi îmi caută privirea ca și cum ar fi locul unde se simt cel mai acasă.
Aș putea să îți spun că scaunul pe care stau mă ține pe loc, că uneori simt greutatea lui mai mult decât greutatea propriului meu corp. Dar n-aș spune adevărul. Pentru că atunci când mă uit la tine, nimic nu mă ține pe loc. Ești universul meu necuprins, ești mișcarea care îmi lipsește, ești dansul pe care nu l-am putut face vreodată, ești pasul pe care nu-l voi putea lua, dar pe care îl simt.
Nu m-aș sătura să te privesc o viață. Pentru că în ochii tăi nu sunt „cel din scaunul cu rotile.” Sunt doar eu. Și asta, mai mult decât orice, mă face să mă simt liber.
Mihail TĂNASE
Despre autor
