Noapte neagră pe șoselele din Giurgiu: două vieți curmate într-un impact violent
Un grav accident rutier s-a produs azi-noapte, în jurul orei 22:4
0, pe DJ 601, pe raza localității Mârșa, județul Giurgiu, în urma coliziunii dintre două autovehicule. Intervenția rapidă a echipajelor de urgență nu a putut însă preveni un bilanț tragic.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle au fost alertați prin apel la 112 și au intervenit inițial cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. La sosirea acestora la locul accidentului, situația s-a dovedit a fi mult mai gravă decât se estimase inițial, fiind identificate trei victime.
O minoră în vârstă de aproximativ 16 ani a fost găsită fără semne vitale, prezentând leziuni incompatibile cu viața. De asemenea, un tânăr de circa 21 de ani se afla în stop cardiorespirator, iar un bărbat de aproximativ 38 de ani era conștient și cooperant, însă acuza dureri în zona pieptului.
Echipajele medicale și paramedicale au început imediat manevrele de resuscitare pentru tânărul aflat în stop cardiorespirator. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, acesta nu a răspuns intervențiilor și a fost declarat decedat la fața locului.
Cea de-a treia victimă, bărbatul de 38 de ani, a primit îngrijiri medicale de urgență și a fost transportat ulterior la Spitalul Județean din Alexandria pentru investigații și tratament de specialitate.
La intervenție au participat, pe lângă echipajele din Teleorman, și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (din Giurgiu și Teleorman), un echipaj SMURD din Drăgănești Vlașca, precum și două echipaje SMURD și o autospecială de stingere aparținând ISU Giurgiu.
După asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, zona a fost securizată, iar cazul a fost preluat de autoritățile competente, care au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Tragedia readuce în atenție pericolele din trafic și necesitatea respectării stricte a regulilor de circulație, în special pe drumurile județene unde riscul unor astfel de evenimente este ridicat.
Mircea OLTEANU