Nimic nou pe frontul politic
În ultimul timp clasa politică pare a se fi pregătit de iarnă și a intrat într-o dulce somnolență. Chiar și declarațiile celor mai importanți lideri politici din România, precum cea a președintelui Klaus Werner Iohannis de joi seară, par a nu spune nimic. Mergând pas cu pas, cum îi place să spună, președintele Iohannis a ajuns la concluzia că deocamdată nu poate vorbi cu liderii politici, nici cu cei de la putere, nici cu cei din opoziție. Iohannis afirmă că până când nu se va contura o majoritate politică, discuțiile nu își au rost.
Președintele Iohannis le-a dat frâu liber liderilor liberali să facă alianță cu oricine, respectiv, ori să refacă coaliția de guvernare cu USR PLUS și UDMR, ori săformeze o nouă alianță cu PSD și UDMR. De remarcat faptul că UDMR, ca în toți anii postdecembriști, se află la putere. În schimb, social democrații, care sunt curtați să intre la guvernare, au și ei pretențiile lor. Bunăoară, pesediștii cer funcția de prim ministru și jumătate din portofoliile ministeriale. La rândul lor, liberalii susțin că viitorul guvern trebuie să aibă premier din partea PNL. Președintele Iohannis le lasă timp liber partidelor politice, o săptămână, două, cât va fi nevoie, dar speră ca în curând România să fie guvernată. Dacă Iohannis va accepta un prim ministru de la PSD este greu de crezut, dacă nu chiar imposibil. În schimb orgoliile lui Marcel Ciolacu, care probabil se vede și el prim ministru, sunt foarte mari.
Joi seară, după întâlnirea liderilor PNL și PSD, Marcel Ciolacu, președintele PSD, s-a declarat optimist, chiar dacă nu s-a discutat împărțirea funcțiilor din guvernul României.
”Am avut o primă întâlnire cu colegii de la PNL. De la început am cerut să fie o întâlnire aplicată și serioasă pe cerințele și nevoile românilor din acest moment. Nu am avut discuții în ceea ce privește funcțiile din guvernul României. Credem că prioritatea numărul unu este stabilizarea României pe care, asta este, au adus-o prin această guvernare de dreapta. Printr-un efort comun și printr-un plan de guvernare coerent, să încercăm să ajungem într-un ritm așteptat de către români. Eu cred că suntem pe un drum corect și dacă vom fi și cinstiți, și patrioți, acesta este drumul în care va duce formarea unei noi majorități”, a declarat Ciolacu.
Există, însă, și formațiuni politice mai micuțe care afirmă că este posibilă solicitarea de suspendare a președintelui Iohannis. Acest lucru ar însemna un nou balamuc, căruia i s-ar adăuga și alegerile parlamentare anticipate de anul viitor. Unde se va ajunge, nu se știe.
Ioan DUMITRESCU