Nevoile tinerilor din mediul rural, în atenția ministrului Muncii
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a adoptat Carta Albă a Tinerilor din Mediul Rural, una dintre cele mai ample inițiative dedicate participării și reprezentării tinerilor din mediul rural, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Documentul este realizat împreună cu tineri din întreaga țară și aduce în atenție nevoile reale, provocările și aspirațiile tinerilor care trăiesc în comunitățile rurale, realitățile dificile cu care se confruntă: abandonul școlar, lipsa perspectivelor profesionale, sărăcia, izolarea, accesul limitat la servicii medicale și lipsa spațiilor dedicate dezvoltării personale și comunitare.
Carta stabilește direcțiile pentru îmbunătățirea vieții acestor tineri și pentru crearea unor comunități mai prietenoase, mai conectate și mai deschise către viitor și pune accent pe problemele semnalate chiar de către tineri: creșterea accesului tinerilor la educație și formare profesională; transport sigur și predictibil pentru elevii navetiști; acces la activități culturale și sportive; sprijin pentru participarea tinerilor la deciziile care îi privesc; acces la servicii medicale și sprijin pentru sănătatea mintală; sprijinirea inițiativei și antreprenoriatului în mediul rural; creșterea accesului la servicii sociale, culturale și medicale.
Cu această ocazie, ministrul interimar Dragoș Pîslaru a declarat că tinerii din sate au nevoie de șanse reale pentru a putea rămâne și construi un viitor în România.
Dana PĂUNE