Nereguli în trafic. Șoferi băuți și fără permis de conducere
Mulţi şoferi uită regulile de bază pe care le-au învăţat la şcoala de şoferi şi pun în pericol nu doar siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic. Îngrijorător este atunci când aceștia nu dețin permis de conducere și se urcă și băuţi la volan.
Se înmulțesc cazurile conducătorilor auto prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice sau chiar fără permise de conducere.
Un bărbat în vârstă de 32 ani, din comuna Peretu, județul Teleorman, a fost depistat de către polițiști, conducând sub influența alcoolului pe DN6 in localitatea Peretu.
În urma testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, urmând a se da soluție legală prin Parchetul competent.
Și nu e singurul caz. În timp ce desfășurau activitățile specific, lucrătorii din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Roșiorii de Vede au depistat un bărbat în vârstă de 46 ani, din comuna Peretu, județul Teleorman, conducând un autoturism fără a poseda permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, urmând a se da soluție legală prin Parchetul competent.
C. DUMITRACHE