Nereguli constatate în grădinițe cu program prelungit, particulare și de stat

În acțiunile de control privind verificarea modului în care se respectă prevederile legale din domeniul protecției consumatorilor în gradinițele cu program prelungit, particulare și de stat, desfășurate de inspectorii din cadrul comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor, au fost constatate mai multe nereguli, inclusiv în grădinițe din Teleorman.

Potrivit unui comunicat de presă al ANPC, în urma controalelor derulate în perioada 11.09. – 22.09.2017, neregulile constatate în grădinițele din județul Teleorman au constat în lipsa de informare în ceea ce privește prezența componentelor cu efecte alergene în preparatele pregătite copiilor. Această abatere s-a înregistrat și în grădinițe din județele: Iași, Bacău, Cluj, Bistrița-Năsăud, Argeș, Constanța, Brăila, Galați, Vaslui, Mureș, Brașov, Mehedinți.

La nivel național au fost verificate 485 grădinițe cu program prelungit, din care la 107 (22 %) s-a constatat că nu respectau în totalitate prevederile actelor normative în ceea ce privșste modul de asigurare a calității serviciilor prestate.

În timpul controalelor au fost verificate 23662 kg alimente, iar 350 kg prezentau abateri de la prevederile legale în vigoare.

În urma deficiențelor constatate în grădinițele verificate la nivel național au fost luate următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare și/sau utilizare a 65 kg alimente până la remedierea deficiențelor; oprirea definitivă de la comercializare și/sau utilizare a 26 kg alimente care puteau fi periculoase pentru consumatori; aplicarea de 239 sancțiuni contravenționale din care 204 avertismente și 35 amenzi contravenționale pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.

M. MEILĂ