Neimplicarea suficientă a profesorilor, una din cauzele rezultatelor slabe de la simulări

Ca urmare a situaţiei create în judeţul nostru în urma susţinerii simulării examenului de bacalaureat de către elevii de clasa a XI-a şi a XII-a, ieri, la sala de şedinţe a Casei Corpului Didactic din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman, a avut loc întâlnirea cu directorii de liceu.
Motivul principal al acestei întâlniri l-a constituit analiza situaţiei fiecăruia dintre cele 22 licee din Teleorman; găsirea unei explicaţii pentru care s-a ajuns la situaţia dată, dar şi a unor soluţii viabile pentru schimbarea cât de cât a situaţiei.
Mai întâi s-a făcut analiza rezultatelor obţinute de elevii celor şapte licee din judeţul nostru, care la acest examen de simulare au avut procent zero de promovabilitate. Este vorba despre Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” din Alexandria, Colegiul Tehnic David Praporgescu şi Liceul Tehnologic “Sf. Haralambie” din Turnu Măgurele, Liceul Tehnologic “Emil Racoviţă” şi Liceul Tehnologic Nr.2 Roşiorii de Vede, Liceul Teoretic Piatra şi Liceul Tehnologic “Andrei Şaguna” Botoroaga.
Iar pentru o analiză cât mai clară, alături de Valeria Gherghe, şeful I.S.J. Teleorman, au fost prezenţi şi inspectorii de specialitate Alexandra Mocanu, inspector de limba şi literatura română, şi Mihai Ionescu, inspector de matematică.
Explicaţia inspectorului Alexandra Mocanu, în urma discuţiilor purtate cu profesorii de limba română, a fost faptul că elevii manifestă un dezinteres pentru lectură, aceştia nefiind interesaţi nici măcar de a lectura operele necesare studiului.
Migraţia şi demigraţia au fost alte două motive principale care au avut repercusiuni asupra elevilor de liceu, cât şi asupra celor de clasa a VIII-a, aceste două motive fiind mai accentuate la elevii de liceu.
Iar în urma participării la şedinţele cu părinţii, domnia sa a remarcat un dezinteres din partea părinţilor care nu onorează nici măcar cu prezenţa aceste şedinţe, nu mai vorbim de faptul că în cele mai multe cazuri aceştia nu au făcut promisiuni de genul: “am să fiu mai atent cu copilul meu…/ori, sunt de acord cu orele de pregătire suplimentară…”, mai ales că după cum spunea Alexandra Mocanu, la limba şi literatura română, a lipsit cu desăvârşire pregătirea temeinică a elevilor.
Aspect accentuat şi de Valeria Gherghe care a spus: “Cu siguranţă că nici profesorii nu au făcut destul de mult antrenament, cel puţin la limba şi literatura română, unde, practic, este imposibil ca după rezolvarea primelor două subiecte, un elev de nivel mediu să nu poată lua nici măcar nota cinci. Refuz să cred!” De aici rezultă şi neimplicarea profesorilor de limba şi literatura română.
În ceea ce priveşte disciplina matematică, Mihai Ionescu a declarat: “La matematică, una din soluţiile de ieşire din această situaţie ar fi ca elevii să fie supuşi la cât mai multe teste, iar profesorii să analizeze rezultatele obţinute de fiecare elev în parte, iar accentul să fie pus pe subiectele a căror rezolvare a fost greşită. Pentru luarea acestei măsuri, responsabilitatea le revine profesorilor, recapitularea la clasă fiind absolut necesară. Stă în puterea profesorilor de matematică să schimbe situaţia!”
Intervenţia inspectorului şef al ISJ Teleorman a lăsat să se înţeleagă că elevii au tratat cu superficialitate subiectele, solicitând o informare detaliată, pe clase, cu privire la greşelile elevilor, dar şi cu luarea măsurilor necesare pentru repararea situaţiilor date.
“Doresc o implicare mult mai mare în activitatea de monitorizare a orelor de curs. Ar trebui să faceţi mai multă asistenţă la ore!”
În ceea ce priveşte analiza situaţiilor celor şapte licee cu promovabilitate zero, Valeria Gherghe a promis că va forma echipe care vor efectua vizite inopinate şi vor asista la ore.
În general, la întâlnirea de ieri, directorii de licee nu prea au avut justificări, în schimb au promis marea cu sarea în ce priveşte rezultatele elevilor la examenul de bacalaureat din vară.
Un alt moment special în cadrul întâlnirii de ieri a fost decernarea unei diplome de excelenţă jurnalistului Stan Ştefan, corespondent special AGERPRES, pentru modul în care a promovat imaginea învăţământului teleormănean.

M.M.

Despre autor