Ne jucăm de-a „Marshall 2”, dar dăm banii înapoi?
PNRR-ul României, despre care vuvuzeaua liberală, Rareș Bogdan, trâmbițează în toate zările că e un Plan Marshall pentru țara noastră, este acum o bombă cu ceas care stă să explodeze în brațele lui Ciucă și ale guvernului său.
Pentru că în loc să fie un program național, negociat cu toate forțele politice și dezbătut public și, mai ales, cu beneficiarii, care ar fi trebuit să-și pregătească proiectele, el a fost încropit în mare secret de Cristian Ghinea și idioții săi utili și semnat de premierul Cîțu, ca primarii, acesta fiind mai preocupat de câștigarea șefiei PNL în acea perioadă. De aceea PNRR-ul nostru nu este altceva decât o însăilare de obiective aberante, multe dintre ele neavând deloc de-a face cu programul, cum ar fi reformele Justiției și ale sistemului de pensii, care devin astfel condiționalități care, dacă nu sunt îndeplinite, pot bloca programul. În schimb, despre irigații și alte probleme ale agriculturii nici un cuvințel.
Iar în timp ce majoritatea statelor europene și-au creat, în subordinea premierilor sau miniștrilor de Finanțe, grupuri formate din toate ministerele implicate, care să comunice între ele și să-și coordoneze demersurile, noi ne-am făcut de lucru cu crize politice și abia de vreo săptămână avem un guvern cu puteri depline. Așa că nu putem vorbi despre o echipă care să coordoneze PNRR.
Din păcate n-ar fi pentru prima dată când pierdem bani europeni din lipsa capacității administrative, a birocrației excesive și a instabilității politice. După 14 ani de la intrarea în Uniunea Europeană, trebuia să avem un grup de experți apolitici care să se ocupe exclusiv de fondurile euriopene, de la accesare și până la finalizarea proiectelor. Dar nu avem și plătim sute de milioane de euro pentru consultanță, studii de fezabilitate și proiecte care, de cele mai multe ori, au fost finalizate cu întârzieri de ordinul anilor și chiar zecilor de ani ori au rămas la stadiul de proiect. Așa că nu de bani am dus lipsă. Dimpotrivă, banii au fost mai mulți decât capacitatea noastră de absorbție și există toate șansele să pierdem și mai mulți în perioada următoare. Pentru că PNRR se suprapune cu programele operaționale din exercițiul financiar 2021-2027, care înseamnă încă 35 de miliarde de euro. Aceste fonduri au fost aprobate la Bruxelles dar nu s-au aprobat programele operaționale, pentru că „în adânca lor înțel
epciune”, Cîțu și Ghinea și-au furat căciula, adică tot ce a fost avansat în programele operaționale au introdus în PNRR, blocând negocierile.
Se știe că PNRR este evaluat din 6 în 6 luni din momentul lansării la nivel european și nimeni alții decât noi suntem vinovați că programul nostru a fost adoptat mai târziu și chiar și acum Comisia Europeană mai cere lămuriri despre anumite programe. Dar cei de la Bruxelles nu se joacă și în perioada decembrie 2021 – ianuarie 2022 are loc prima evaluare a îndeplinirii primului jalon, care înseamnă îndeplinirea a 20 de obiective asumate prin PNRR, lucru imposibil de realizat, având în vedere că vin sărbătorile și niciun politician nu va da în brânci de muncă.
Așa că ne-am putea trezi că trebuie să dăm înapoi banii abia primiți din prefinanțare și să ne fie blocate finanțările ulterioare.
De aceea e imperios necesar ca premierul Ciucă să dea milităria jos din pod, să lase deoparte târguiala dâmbovițeană pe ciolan și să-i pună la treabă pe toți cei care au atribuții în implementarea PNRR și accesarea fondurilor pentru programele operaționale. Altfel, vom fluiera din nou a pagubă și nu vom avea nici șosele, nici căi ferate, nici școli, nici spitale. Pentru că Uniunea Europeană îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă.
Șt. BĂDULESCU