Muzeul Județean Teleorman: Manifestarea „Tradiții și obiceiuri de 9 martie”
Muzeul Județean Teleorman a organizat, în colaborare cu Colegiul Național „A.D.Ghica” Alexandria, manifestarea „Tradiții și obiceiuri de 9 martie”.
Acest eveniment a avut loc vineri, 9 martie 2018, începând cu ora 11,30, la sediul Muzeului Județean Teleorman.
Cu acest prilej, muzeograful Luminița Gheorghe le-a vorbit elevilor colegiului alexăndrean și celorlalți vizitatori despre ziua de 9 martie.
Pe 9 martie, Biserica Ortodoxă prăzmuiește pe Sfinții 40 de Mucenici, de această sărbătoare legându-se o serie de obiceiuri și tradiții populare.
Acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), care îi prigonea pe creștini.
Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminanta din Armenia.
Aflând despre credința lor, guvernatorul Armeniei, Agricola, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați opt zile, fiind bătuți cu pietre, însă au rezistat, datorită credinței, care le-a dat putere.
După aceea, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare, în lacul Sevastia. La miezul nopții, unul dintre cei 40 de mucenici a ieșit din apă, din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei care credeau în idoli, a murit.
Cei care au rămas au început să se roage, iar în urma rugăciunilor Dumnezeu a făcut minuni: a încălzit apa lacului, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au coborât asupra mucenicilor.
Unul dintre soldații care păzeau, mirat că o lumină încălzește apa și o cunună din cele 40, care au coborât peste mucenici, nu are peste cine să se așeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că este creștin.
Pentru că au fost scoși vii din lac, comandanții au poruncit să li se zdrobească picioarele cu ciocanele, martirii murind.
Trupurile lor au fost puse în car, ca să fie arse și apoi aruncate în foc. Unul dintre ei, Meliton, un soldat tânăr, pentru că mai respira, nu fusese pus în car. Mama acestuia, știind că pe ceilalți 39 de martiri îi așteaptă împărăția cerurilor, își ia fiul în brațe și îl pune în car, iar Meliton moare pe drum, în brațele ei.
Cei 40 de Sfinți Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.
Manifestarea „Tradiții și obiceiuri de 9 martie” se înscrie în cadrul programului educațional „Muzeul-sursă de cultură și educație”.
Cornelia RĂDULESCU