Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara
Muzeul Județean Teleorman: Exponatul Lunii Noiembrie

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, propune publicului vizitator pentru luna noiembrie un document deosebit aflat în patrimoniul instituției. Este vorba de o Diplomă C.F.R. din anul 1939.

Emisă de „Societatea generală LOCOMOTIVA a Mecanicilor Conducători C.F.R.”, această diplomă consemnează numirea ca membru al acestei societăți a lui Tache S. Gheorghe din Alexandria, la data de 24 ianuarie 1939.

Diploma are dimensiunile de 60×48 cm și a fost imprimată pe un carton subțire, dublat pe verso cu un carton gros, pentru imprimare folosindu-se cerneală tipografică neagră și verde, în timp ce pentru completare și semnături s-a utilizat o cerneală ferogalică (cernelurile ferogalice aveau în compoziţie sulfatul feros, nucile galice, guma arabică şi un solvent- apă, vin, oţet, fiind greu de decolorat şi de îndepărtat de pe hârtie).

În centrul jumătății inferioare are un decupaj, în medalion, care prezintă o fotografie a titularului diplomei, plasată pe spatele acesteia.

Bogat decorată, diploma are o grafică semnată de atelierul „Lito[grafic] C. Caraianu & Co. București” care prezintă ingineri proiectanți ai CFR (stânga jos), meșteri fierari ai CFR (dreapta jos), o locomotivă ce iese de pe podul „Regele Carol I” de la Cernavodă, traversând Dunărea și apărând într-un peisaj simbolic în care se regăsesc o serie de elemente CFR- o altă linie de cale ferată, un viaduct, o gară și un alt tren ce se apropie de un tunel (centru jos), precum și fațada unui portic, cu un fronton superior sprijinit pe câte doi semicoloni corintici, îmbogățit cu numeroase simboluri CFR, care încadrează textul în partea superioară a diplomei.

Diploma expusă se remarcă atât prin valoarea istorică, cât și prin valoarea artistică a realizării ei.

Reamintim vizitatorilor că începând cu data de 1 noiembrie 2021 și până la data de 30 aprilie 2022, Muzeului Județean Teleorman poate fi vizitat conform programului de iarnă, de luni până sâmbătă, între orele 9.00 și 17.00, duminica fiind închis.

Sursa și sursa foto: Muzeul Județean Teleorman

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor

Click to listen highlighted text!