Muzeul Județean Teleorman: Cârlige de pescuit din eneolitic

Specialiștii Muzeului Județean Teleorman ne dau informații despre modul de viață al oamenilor care au trăit pe aceste meleaguri în vremuri foarte îndepărtate. Astfel, aflăm că în preistorie exploatarea resurselor acvatice a reprezentat o necesitate, dar și un contact permanent cu natura, majoritatea siturilor fiind așezate pe malul apelor.

Alături de culesul scoicilor, pescuitul se realiza în împrejurimile așezărilor, în locuri optime.

Cercetările de specialitate au demonstrat că existau și expediții de pescuit la distanțe apreciabile, în astfel de situații pescarii având locuințe temporare doar în perioada estivală, în apropierea unor puncte de pescuit.

În așezările culturii Gumelnița, situate lângă râuri, lacuri și fluviul Dunărea au fost descoperite resturi osteologice aparținând somnului, știucii, șalăului, crapului, mrenei, bibanului, avatului, sturionilor etc.

Metodele de pescuit folosite în eneolitic sunt greu de identificat, însă se pot face analogii cu tehnicile tradiționale care se mai practică și azi: pescuitul cu mâna, pescuitul cu cârlige, cu harponul, cu ajutorul coșurilor, al plaselor, capcanelor sau al barajelor.

Descoperirile arheologice se bazează pe câteva tipuri de piese: greutăți din lut și piatră pentru plasa de pescuit, harpoane din corn de cervide (n.r.:familie de erbivore rumegătoare, cu coarne ramificate care cad în fiecare an, având ca tip cerbul) și cârligele din os, corn sau cupru.

Muzeografii teleormăneni ne spun că în așezarea de tip tell de la Vitănești „Măgurice” din județul nostru lipsesc harpoanele, dar sunt prezente numeroase greutăți din lut pentru plase și ace de pescuit din cupru. Acele au dimensiuni medii de 3-5 cm și sunt lucrate dintr-o sârmă de cupru circulară sau rectangulară în secțiune, prelucrată prin batere. Forma este tipică pentru cârligul de pescuit, prezentând un capăt îndoit semicircular și un inel pentru prinderea firului. Dimensiunile pe care le are duc la concluzia că era folosit pentru capturi mari, care puteau exista în râul Teleorman sau, poate, chiar în Vedea și în bălțile din lunca inundabilă.

Sursa și sursa foto: Muzeul Județean Teleorman

Cornelia RĂDULESCU