Modificările din legislație, popriri pe salariul unui angajat

Modificările din legislație, popriri pe salariul unui angajat

Dacă ai o poprire pe salariu, trebuie să faci o contestație la executare (atenție la termen că e scurt – 15 zile și cel mai bine e să discuți problema cu un avocat specializat pe executări silite) iar apoi să contactezi banca și angajatorul care îți dă salariul.

Popririle nu le poate emite numai executorul judecătoresc, ci le poate emite si ANAF-ul, primăriile, în cazul unor amenzi sau taxe neplătite la timp.

Potrivit art. 729 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura civila, salariile si alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite:

  • a) până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii;
  • b) pana la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

Daca sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.

Prin urmare, așa cum se poate observa, salariile, pensiile, alte venituri periodice, pot fi urmărite astfel:

  • Până la jumătate din venitul lunar net pentru obligațiile ce sunt datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii (dacă v-ați despărțit de soție/soț și trebuie să plătiți pensia de întreținere la copil, poate să vă ia maxim jumătate din venitul lunar net. Se calculează în funcție de numărul copiilor cărora trebuie să le plătiți pensia de întreținere).
  • Până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
  • Dacă sunt mai multe popriri asupra aceleiași sume, acestea nu pot depăși jumătate din venitul lunar net al debitorului.

Totodată, este de menționat că veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existenta ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum.

Când veniturile din muncă ale salariatul nu sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, în situația de fața nu este aplicabila situația de excepție reglementata de art. 729 alin. (3) din Codul de procedura civila, aceste sume putând fi urmărite pana la cel mult jumătatea venitului lunar net al debitorului.

Conform art. 781 alin. (5) din Codul procedura civila nu sunt supuse executării silite prin poprire:

  • a) sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție;
  • b) sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte;
  • c) sumele aferente plătii drepturilor salariale viitoare, pe o perioada de 3 luni de la data înființării popririi. Atunci când asupra aceluiași cont sunt înființate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăti aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singura dată de la momentul înființării primei popriri.

Prin urmare, așa cum se poate observa la înființarea popririi și, după caz, la stabilirea limitelor acesteia și a excepțiilor de la poprire, legiuitorul tine cont de venituri și destinația acestora neavând relevanta situația familiala a debitorului. Nu are relevanta numărul membrilor de familie ai salariatului din punct de vedere al popririi câta vreme venitul net al acestuia nu este mai mic decât cuantumul salariului minim net pe economie.

Însă, dacă debitorul nu are alte mijloace de subzistenta, la cererea sa, executorul judecătoresc va dispune ca o parte din venituri sa servească pentru întreținerea rezonabilă a lui și a familiei sale, pe toată durata urmăririi, dispozițiile art. 833 din Codul de procedura civila aplicându-se în mod corespunzător.

Așadar, apreciem că debitorul poate uza de aceste dispoziții legale, prin formularea unei cereri adresată executorului judecătoresc, însă până la primirea unei noi înștiințări, opinăm că terțul poprit este obligat la îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa, reținând sumele în limitele prevăzute de lege.

Nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii:

  • alocațiile de stat,
  • indemnizațiile pentru copii,
  • ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav,
  • ajutoarele de maternitate,
  • ajutoarele acordate în caz de deces,
  • bursele de studii acordate de stat,
  • diurnele și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii.

Din păcate, procesul de blocare al sumelor este automat la bancă, iar în momentul încasării veniturilor menționate, acestea vor fi blocate, adică și veniturile de mai sus. Trebuie să transmiți băncii documente doveditoare pentru a debloca sumele de bani care nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.

Mircea OLTEANU

Despre autor