Modificări în organizarea şi desfășurarea competițiilor școlare
Ministerul Educației și Cercetării a lansat la începutul săptămînii, în consultare publică Normele metodologice privind organizarea și desfășurarea competițiilor școlare – olimpiade și concursuri școlare – și Regulamentul specific de întocmire a calendarelor de proiecte de educație extrașcolară.
Modificările propuse în cele două proiecte lansate în consultare publică vizează atât creșterea transparenței în procesul de organizare și selecție a competițiilor, cât și creșterea relevanței acestor competiții.
Câteva modificări privind organizarea și desfășurarea competi
țiilor școlare – olimpiade și concursuri școlare:
-A fost introdusă explicit posibilitatea, pentru elevi, de a participa la o clasă superioară celei în care sunt înscriși în anul școlar în care se desfășoară competiția, în interiorul aceluiași ciclu de învățământ (gimnazial/liceal). Nu este permisă participarea la o clasă inferioară celei în care elevii sunt înscriși în anul școlar în care se desfășoară competiția.
-Pentru egalitate de șanse, a fost introdusă posibilitatea ca elevii cuprinși într-o formă de școlarizare în spital sau la domiciliu să poată susține probele etapelor olimpiadelor școlare, cu excepția probelor practice, în spital, respectiv la domiciliu, cu aprobarea comisiei responsabile de organizarea etapei respective a competiției școlare.
-A fost introdusă posibilitatea ca, în funcție de precizările din regulamentul specific, olimpiadele școlare să se poată desfășura și în format online. Modalitatea de organizare (fizic/online) va fi prevăzută în regulamentul fiecărei competiții.
-De asemenea, a fost introdusă prevederea că evaluarea lucrărilor la probele scrise se poate face digitalizat. Modalitatea de evaluare a lucrărilor (fizic/digitalizat) va fi menționată în regulamentul specific al fiecărei competiții. În cazul în care evaluarea lucrărilor din cadrul unei competiții școlare se realizează în format digital, pe o platformă dedicată în acest sens de către Ministerul Educației și Cercetării, Comisia națională de coordonare a competițiilor școlare stabilește, prin procedură, activitățile specifice.
Adriana VENE