Peneliștii teleormăneni au organizat ieri, 20 noiembrie 2017, începând cu ora 17:00, un miting de protest prilejuit de prezentarea publică a moțiunii de cenzură „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.
Motiunea de cenzură a fost depusă de PNL vineri, 17 noiembrie 2017, ca urmare a adoptării, de către guvernul Tudose, a ordonanței de modificare a Codului Fiscal. Aceasta a fost semnată de 148 de parlamentari PNL, USR, PMP și trei deputați independenți.
Astfel de mitinguri au fost organizate de către filialele județene PNL, în toate municipiile reședință de județ.
La mitingul de la Alexandria au fost așteptați, alături de membrii și simpatizanți PNL, ”toți cetățenii nemulțumiți de contraperformanța și atitudinea actualei guvernări, precum și reprezentanți ai societății civile și structurilor asociative”, potrivit unui comunicat de presă al PNL Teleorman.
În același comunicat este menționat că ”acțiunea face parte din campania de informare lansată de PNL în scopul determinării tuturor parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului Tudose”.
Protestatarii s-au întâlnit în fața sediului PNL Teleorman, s-au deplasat către sediul Prefecturii, unde, reprezentanții PNL Teleorman au prezentat public textul moțiunii de cenzură, după care l-au înmânat reprezentantului Guvernului în teritoriu.
Tot ieri, motiunea de cenzură a fost prezentată în Parlament.
M. MEILĂ