Ministrul Energiei propune tarife dinamice la energie
Furnizorii de energie ar putea introduce tarifele dinamice la curentul electric pentru a veni în sprijinul consumatorilor casnici. De la 1 iulie 2025, prețul pe kilowatt/oră s-a scumpit considerabil și toate facturile românilor se vor dubla sau chiar mai mult.
Ministrul Bogdan Ivan susține că furnizorii de energi
e ar trebui să își ajusteze tarifele și să ofere un preț mult mai mic în perioadele în care producția este mai mult decât necesară, iar consumatorii își pot ajusta comportamentul de consum în funcție de orele de vârf.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat pentru ”Observator” că există intervale orare în timpul zilei în care energia poate fi și de trei ori mai ieftină decât seara, când se înregistrează cel mai mare consum casnic.
Cei mai mulți consumatori folosesc aparatele electrocasnice mai ales seara, după orele 17 sau 18. În timpul zilei, în majoritatea gospodăriilor funcționează câte un aparat electrocasnic iar , când oamenii ajung acasă de la serviciu, deschid televizoarele, spală rufe, pregătesc cina la cuptorul electric sau pun aspiratorul. Până și pensionarii, obișnuiți să se odihnească după amiaza, tot seara au un consum mai mare de curent electric.
Ministrul Energiei susține că tarifele pentru curentul electric variază pe piață de la o perioadă la alta a zilei. După amiaza în mod normal este mult mai ieftin, decât dimineața sau seara, când crește masiv consumul. Furnizorii de energie pot practica tarife diferite în funcție de consum, iar românii își pot adapta stilul de viață astfel încât să folosească anumite aparate electrocasnice în orele mai ieftine.
În să, tarifele dinamice la energie nu pot fi puse în practică fără contoare inteligente, care să transmită consumul în funcție de un interval orar prestabilit. Conform autorităților din domeniul energiei, au fost instalate doar 3 milioane de contoare performante până la această oră. Ar mai fi nevoie de cel puțin încă 6 milioane de contoare inteligente, astfel încât cea mai mare parte dintre gospodării să profite de tarifele dinamice la energie.
Autoritățile discută și implementarea unor tarife diferențiate pe anumite intervale orare. Cu alte cuvinte, în decurs de 24 de ore putem avea 3 sau 4 intervale orare cu preturi diferite. Iar intervalele orare din timpul nopții sau al după amiezii vor fi mai ieftine decât cele de seara!
Companiile au propus prețuri duble sau aproape triple pentru consumatorii casnici iar scumpirile pornesc de la 52% și ajung până la 130%.
Autoritățile au stabilit ca persoanele singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiile cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană să primească vouchere de 50 de lei pe lună pentru plata energiei.
Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga țară vor putea accesa acest sprijin online, prin aplicația EPIDS gestionată și pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Pentru cei care nu au acces la internet, autoritățile locale și oficiile poștale vor oferi sprijin la completarea solicitării.
Adriana VENE