Ministerul Educației a lansat apelul pentru înscrierea în rețeaua de școli-pilot 2026-2027
Ministerul Educației a lansat apelul oficial pentru înscrierea unităților de
învățământ în rețeaua națională de școli-pilot pentru anul școlar 2026–2027, invitând directorii și cadrele didactice să propună modele inovatoare de organizare, predare și management educațional. Școlile pilot sunt cele care vor să testeze modele noi educaționale, de exemplu orar mai flexibil, sau discipline pe care elevii să le învețe modular, care ar putea fi ulterior extinse la nivelul întregului sistem de educație.
Proiectele pot fi depuse între 16 martie și 29 mai, mai anunță Ministerul Educației.
Unitățile de învățământ pot propune intervenții inovatoare în mai multe domenii ale organizării școlii. Printre exemplele de proiecte menționate de Ministerul Educației se numără: noi modele de management al unității de învățământ, inclusiv forme alternative de finanțare; inovații la nivel de curriculum, arii curriculare sau organizarea predării disciplinelor din trunchiul comun; noi modele de dezvoltare a carierei didactice, inclusiv mentorat pentru profesori; modalități alternative de organizare a programului școlar; modele de colaborare între școli, universități, ONG-uri sau agenți economici pentru practică pedagogică, consiliere în carieră sau servicii de sprijin pentru elevi.
Aceste proiecte pot include și activități de consiliere și orientare profesională, terapie logopedică sau psihologică, precum și alte forme de sprijin pentru elevi și cadre didactice.
Amintim că în anul școlar 2025-2026, printre școlile-pilot s-a numărat și Centrul de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” din Alexandria.
Dana PĂUNE