Melancolie sau gânduri din scaunul cu rotile
Toamna aceasta, cu frunzele ei căzute, îmi amintește de trecerea timpului și de dorința de a găsi alinare într-un loc necunoscut. Aș vrea să evadez, să descopăr o civilizație nouă, să mă pierd în tradițiile și obiceiurile ei, sperând că astfel voi găsi un balsam pentru sufletu-mi rănit. În momentele de cumpănă, când greutatea vieții devine insuportabilă, visul de a călători devine o speranță, ca o lumină în întuneric.
Înlăcrimat, mă așez în umbra unui poem, căutând în versuri alinarea pe care nu o găsesc în realitate. Poezia devine refugiul meu, locul unde pot împărtăși din taina unei singurătăți, iubirea. În aceste clipe îmi dau seama că iubirea, chiar și în singurătate, are puterea de a vindeca și de a aduce speranță.
În scaunul cu rotile, mă plimb pe aleile ascunse de frunzele covor, simțind cum natura îmi oferă un moment de liniște. Frunzele căzute îmi amintește de fragilitatea vieții și de importanța de a trăi fiecare clipă cu intensitate. În sufletul meu, compun din vise arse, zboruri pentru un azi, pentru un mâine și o veșnicie.
Mihail TĂNASE